ȘTIRILE ZILEI

Șeful departamentului juridic din cadrul Finanțelor publice Buzău este noul subprefect al județului

Juristul Adina Claudia Moiseanu a fost învestită, vineri, în funcţia de subprefect al judeţului Buzău.

„Sunt onorată de încrederea acordată de către domnul prim-ministru Ludovic Orban, numindu-mă în această funcţie. Vă asigur că veţi avea toată disponibilitatea mea, voi lua decizii cât se poate de clare, transparente, în spiritul şi litera legii. Este şi o provocare, dar înainte de toate este o mare responsabilitate”, a declarat noul subprefect la ceremonia de învestire.

Adina Claudia Moiseanu este licenţiată în ştiinţe juridice la Academia „Al. I. Cuza din Bucureşti”, este căsătorită şi are un copil.

În anul 2001 şi-a început cariera juridică în cadrul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Buzău, în 2006 a devenit jurist în cadrul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Buzău, iar trei ani mai târziu a fost promovată şef al Serviciului Juridic din cadrul aceleiaşi instituţii.

Ceremonia de învestire a avut loc într-un cadru restrâns, în prezenţa secretarului de stat în MAI Gheorghe Sorescu și a consilierului de stat în cadrul Cancelariei primului ministru, buzoianul Gabriel Avrămescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Conținutul este protejat !