Jurnalistul VLAD MIRCEA PUFU îi spune preotului NEGOIȚĂ câteva adevăruri pe care sigur le-ar fi vrut neștiute de nimeni
Atacul preotului Paul Negoiță, de săptămâna trecută, la adresa candidatului PNL Buzău la Senat, jurnalistul Vlad Mircea Pufu, nu a rămas fără replică.
Săptămâna trecută, Paul Negoiță a publicat un editorial pe blogul său personal, în care îl atacă gratuit susținând neadevăruri despre Vlad Pufu, unul dintre cei mai respectați jurnaliști, atât în plan local cât și la nivel național, care a creat o adevărată școală de presă în cadrul trustului media pe care îl conduce și care militează în general pentru o presă calitate.
Vlad Mircea Pufu îi răspunde preotului cu pretenții de influencer printr-un text scris magistral, pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook, text care aduce în atenție mai multe adevăruri despre Paul Negoiță pe care probabil acesta le considera neșiute de către publicul larg, căruia i se adresează cu nonșalanță de câte ori îi dictează propriile interese.
Redăm mai jos textul integral:
„În mod normal numele domnului Iulius Paul Negoiţă nu avea ce căuta în dezbaterea publică. Avid însă după notorietate, de orice factură, şi convins de oglinda în care se priveşte în fiecare dimineaţă că îi iau oamenii vorbele în seamă, a prins să-mi administreze o corecţie, săptămâna trecută. Dacă nu ar fi fost preluată de siteurile PSD, noul aliat de conjunctură, nu ar fi meritat osteneala acestor rânduri. Dar, nu! El Batman, Batman!
Personaj plasat de bunăvoie să activeze în subteranul politicii buzoiene, sponsor perfid al tuturor „abjecţiilor” anonime ce poluează presa locală, Iulius trăieşte în aceste zile dramoleta pierderii PNL. A luptat pentru asta, nu-i cazul să detaliem aici. A pierdut întâi controlul filialei, apoi candidatura pentru Senat. Adică locul pe care îl ocup. Eu, indiferent ce crede dânsul, amănuntele le-am aflat ulterior. De ce insistă Iulius pentru revenirea în politică? Bine de ştiut… Pentru că are un meci personal la Casa de Asigurări de Sănătate, loc de unde decontează lunar zeci de milioane ron. De la stat, ca să ne înţelegem!
Prezenţa în spaţiul public, sub diferite dedublări de personalitate, în funcţie de situaţie, te face să te întrebi serios cine este de fapt Iulius Paul Negoiţă.- un patron de lanţ de farmacii care tranzacţionează suflete moarte. Personaj gogolian de-a dreptul! Un Cicikov al zilelor noastre, contabil de oameni morţi, din urma cărora mai scoate câte un bacşiş. În fapt, un agent de salubritate ce priveşte la un hoit ca la încă o şansă de câştig. Asemenea cărţii! Dacă ar fi trăit în zilele noastre, Gogol şi-ar fi ilustrat opera cu fotografiile sale.
Pentru că morala din jurul personajului principal, lansează atâtea controverse încât toată lumea bună în care se învârtea concluzionează că Cicikov este până la urmă un diavol, în căutare de suflete moarte. Timpurile nu se schimbă prea mult, şi iată-l sărit din paginile cărţii în lumea noastră! Părerea asta mi-am mai exprimat-o şi în urmă cu câţiva ani.Despre sufletele moarte şi tranzacţionarea lor în relaţia cu Casa de Sănătate lăsăm pe alţii, mai pregătiţi, să stabilească. Vreau să mă opresc doar la nivelul retoricii pe acest subiect.- un director de tipografie, rămasă fără comenzi de când nu mai ocupă un loc la Inspectoratul Şcolar. Nu-i un secret că imediat cum a ajuns la Inspectorat a dat comenzi la tipografia proprie. Mai exact? Pe Editurile Omega şi Caracter (sâc!) Print a tipărit toate foile de examene din sistemul de învăţământ buzoian, cataloagele, majoritatea revistelor şcolare şi cărţile profesorilor care îşi dădeau gradul. Asta se traduce aşa: incompatibilitate şi conflict de interese, încadrate în lege. Mitocănie şi şmecherie în argoul cetăţeanului.- director de Şcoală Sanitară Postliceală de Stat- director de Şcoală Sanitară Postliceală privată (de fapt proprietar), înfiinţată la Râmnic, în timpul mandatului de inspector şcolar, ca să căpuşeze şcoala de stat. De acolo, Iulius a trimis sute de asistenţi medicali în afara ţării. Adevărat patriot!- proprietar de clinică medicală.- fost director al Palatului Copiilor, numit prin decizia şi acceptul lui Boşcodeală (PSD), pe care îl înjură acum. Şi-a luat rolul de manager în serios, iar prima decizie a fost să pună termopane la subsol, cu firma socrului, când instituţia avea nevoie urgentă de acoperiş.- profesor la Liceul Economic, acolo unde un post stă blocat de mulţi ani doar pentru el, fără să treacă măcar pe lângă trotuarul din faţa şcolii.- preot vesel, şef de parohie. Duminica îl slujeşte pe Dumnezeu, iar în timpul săptămânii loveşte cu mâna dracului.- om politic. În retorică are pretenţii vizionare, comparabile cu Talleyrand, iar în fapt, nu a trecut de stadiul ghicitului în bobi.- influencer fără subscriberi- heruvim fără prihană, simbolul purităţii eterne. Pozele astea m-au pus pe gânduri, mai precis contrastul dintre ele. (Aici, trebuie consultat un medic!) [Mi le-a trimis un cititor, sunt publice, puse pe facebook chiar de dânsul].- în cele din urmă, doar un cetăţean turmentat , frustrat, pe care electoratul l-a dat cu capul de zid la alegerile din 2012Acest tip, aflat permanent într-un conflict cu propria personalitate, îmi dedică un text.
Ce spune el:
1. Că Grupul pe care îl conduc trăieşte doar cu bani de la stat. De acord, să punem toate contractele pe masă! Şi noi şi dvs.! Cred că între câteva mii de ron şi câteva zeci de milioane ron este o mare diferenţă. Promit că o să vă dau ceva consultanţă, să înţelegeţi cam cum funcţionează un grup media pe principii de audienţă, asta ca să nu mai susţineţi în continuare asemenea minciuni, consecinţă a necunoaşterii. Până atunci, vă informez că în bugetul nostru, contractele cu statul, cum spuneţi dvs., reprezintă un procent infim. Ştiu, e greu de acceptat, dar faceţi un efort, nu purtaţi pizmă, întinaţi ceea ce propovăduiţi Duminica.
2. De asemenea, pentru corectitudine, e bine să nu vă ascundeţi în mod laş în spatele unei aşa-zise discuţii cu un viteaz lider liberal şi să daţi numele concret şi circumstanţele discuţiei. Nu de alta, dar în cei 25 de ani de activitate m-am întâlnit de foarte puţine ori cu diferiţi lideri de partid, în general, în locuri publice.
3. O analiză atentă a rândurilor de mai sus lămureşte foarte clar că toate posturile ocupate de Iulius în sistemul bugetar sunt rodul negocierilor politice. PSD-PSD, PSD-PNL, PSD-PDL. În schimb, eu sunt „o pată galbenă peste roşu!”, aşa cum spuneţi. Dar dvs. rămâneţi doar o pată. O pată mare pe obrazul societăţii buzoiene!
P.S.1 Nu ştiu cum aş fi scos-o dacă Iulius şi-ar fi declarat susţinerea pentru candidatura mea. Nu de alta, dar după ce s-a exprimat public pentru candidatul PNL la Primăria Buzău, la locale, la secţiile sale de la 65-71 din jurul parohiei, Şcoala 12 şi Liceul Sportiv, Dr. Zoican a luat sub media PNL pe oraş. Aşadar, cu votul dvs., domnule Iulius Paul Negoiţă, ştiţi ce aveţi de făcut!
P.S2. Ma astept ca toate site-urile care l-au preluat pe dl Negoita , sa preia , in acelasi regim si punctul meu de vedere. Multumesc”