Bătrână de 81 de ani, violată de un tânăr de 19 ani
În data de 1 ianuarie a.c., o femeie în vârstă de 81 de ani, din comuna Lopătari, a sesizat că a fost victima unui viol.
Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă de polițiști, fiind demarate verificări pentru clarificarea situației și pentru identificarea, respectiv depistarea agresorului.
Din cercetările efectuate a rezultat că bănuit de comiterea faptei este un tânăr de 19 de ani, din Lopătari.
În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că în seara de 1 ianuarie a.c., a mers la domiciliul victimei și ar fi patruns în locuință prin efracţie. Ulterior, prin constrângere, ar fi obligat persoana vătămată să întrețină relații sexuale cu acesta.
În mai puțin de 24 de ore de la sesizarea faptei, bănuitul a fost depistat de polițiști în localitatea de domiciliu. Acesta a fost preluat și condus pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.
Împotriva sa a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol şi violare de domiciliu.
Bărbatul a fost prezentat parchetului cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și, urmare sesizării instanței, judecătorul de drepturi și libertăți a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Bună seara.Judecatorul ar trebui sa cântărească f bine fapta acestui ordinar de om,deoarece putea fi și bunica acestui judecător și ce ar fi făcut cu acel criminal pt bunica lui să facă și pt aceasta nefericită bunica la anii pe care ii are.Oare va imaginați prin ce dureri a trecut sărmana? Să facă ani grei de pușcărie pt ce a făcut