ȘTIRILE ZILEI

A trecut la cele veșnice unul dintre cei mai longevivi veterani de război din Buzău

Locotenentul (rtr.) Gheorghe N. Bădulescu, veteran din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe frontul de est şi prizonier de război timp de nouă ani în Rusia, a încetat din viață miercuri, 7 aprilie 2021, înconjurat de familia care i-a ascultat de nenumărate ori poveștile adunate pe front.

Mai avea două zile până la împlinirea venerabilei vârste de 102 ani, locotenentul (rtr.) Gheorghe N. Bădulescu fiind unul dintre cei mai longevivi veterani de război din județul Buzău.

Militarii Garnizoanei Buzău îi prezintă onorul pentru modul în care, din anii războiului şi până astăzi, a depăşit cu fruntea sus vicisitudinile vieţii, oferind de-a lungul vieții noilor generaţii un imens model de tărie sufletească şi frumuseţe morală.

Locotenentul (rtr.) Gheorghe N. Bădulescu a luptat în cadrul Regimentului 8 Infanterie din Buzău și ne-a învaţăt că datoria noastră morală este aceea de a cinsti memoria înaintaşilor care au plătit cel mai scump preţ, acela al vieţii, şi al celor care au trăit în condiţii grele, în prizonierat, departe de cei dragi, având un singur ideal de a obţine şi păstra pentru toţi independenţa naţională şi demnitatea de român.

În urmă cu doi ani, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani, Consiliul Județean Buzău i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al județului Buzău, în semn de recunoaștere publică a participării sale la apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și pentru onorabila vârstă împlinită.

Vineri, 9 aprilie, locotenentul (rtr.) Gheorghe N. Bădulescu va fi înmormântat cu onoruri militare, acordându-i, noi militarii Garnizoanei Buzău, un ultim onor și înclinându-ne cu respect.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button