ȘTIRILE ZILEI

Agresiune sexuală într-o școală din Merei

Un profesor suplinitor de biologie, de la Școala Gimnazială Merei, a fost reținut pentru agresiune sexuală. Ștefan N. are 54 de ani și a sărutat pe gură o elevă de 12 ani, într-una dintre sălile de curs. Gestul a fost surprins de camerele de supraveghere ale școlii.

Poliția a fost sesizată, miercuri, de către conducerea unității de învățământ, imediat ce s-a aflat despre incidentul produs pe 18 iunie, în școală.

Profesorul Ștefan N. a sărutat-o pe eleva de 12 ani într-un moment în care cei doi erau singuri într-o încăpere din școală.

În urma cercetărilor, spun reprezentanții IPJ, s-a stabilit că faptele reclamate se confirmă. Ulterior, cadrul didactic a fost încătușat și reținut pentru 24 de ore.

În cursul zilei de joi, profesorul de la Școala Merei a fost prezentat în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de agresiune sexuală.

Potrivit Inspectoratului Școlar Buzău, dascălul aflat în mijlocul acestui scandal și-a înaintat deja demisia, imediat ce anchetatorii i-au prezentat înregistrările de pe camerele de luat vederi.

Judecătoria a emis pe numele său mandat de arestare la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button