ȘTIRILE ZILEI

Polițiștii au reținut 6 persoane implicate în răpirea unei minore

Ieri, 22 august, poliţiştii buzoieni au fost sesizaţi cu privire la faptul că o minoră din municipiul Buzău, în vârstă de 14 ani, a fost luată cu un autoturism, împotriva voinţei sale.

Imediat după primirea sesizării au fost alertate toate efectivele de investigaţii criminale, de ordine publică, de la Poliţia municipiului Buzău şi Râmnicu Sărat, dar şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale.

Sub coordonarea conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au fost demarate de îndată toate măsurile specifice pentru depistarea în condiţii de siguranţă a minorei.

S-a realizat securizarea cu filtre rutiere a căilor de acces din zona Râmnicu Sărat, precum şi a principalelor artere de comunicare cu municipiul Buzău. De asemenea, au fost verificate toate unităţile de cazare pe zona vizată de căutări.

Din cercetări a reieșit că, în timp ce minora se deplasa către o unitate comercială din apropierea locuinţei, ar fi fost introdusă cu forţa într-un autoturism cu trei ocupanţi, şoferul deplasându-se ulterior într-o direcție necunoscută.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În urma verificărilor și activităților specifice efectuate cu operativitate de polițiști, minora a fost găsită, iar persoanele implicate au fost depistate în municipiul Buzău, fiind conduse la sediul Poliției, pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale.

Minora nu prezenta leziuni vizibile, fiind preluată de un echipaj medical în vederea evaluării de specialitate.

Faţă de 6 persoane, 4 bărbaţi şi două femei, buzoieni cu vârste cuprinse între 19 și 49 de ani, poliţiştii au dispus, pe bază de ordonanţă, reţinerea pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Persoanele reţinute urmează a fi prezentate parchetului cu propunerea de sesizare a instanţei în vederea arestării preventive.

Activitățile operative au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Conținutul este protejat !