ADMINISTRAȚIE
Autoturismele nu vor mai putea fi parcate pe bulevardul Unirii
Anunţul a fost făcut de către primarul Constantin Toma, la un post tv regional, unde a transmis că măsura respectivă ar putea fi aplicată şi pe alte artere din municipiu, cu trafic rutier intens.
Constantin Toma a precizat că specialiştii din Primăria Buzău caută soluţii pentru ca punctele termice nefuncţionale din spatele blocurilor, de pe bulevardul Unirii, să fie demolate, iar în locul lor să se amenajeze parcări.
Desfiinţarea parcărilor de pe Unirii se va face însă doar după ce vor fi amenajate câteva sute de noi locuri de parcare în spatele blocurilor. În prezent, cel mai mare bulevard al oraşului Buzău se află în plin proces de reabilitare, cu bani europeni. Finalizarea lucrărilor a fost programată la sfârşitul acestui an.