CULTURĂ

Primarul comunei Mărăcineni a fost ales membru al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei

Săptămâna trecută a avut loc ședința de constituire a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, pentru perioada 2022-2026, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.

Lucrările ședinței au fost precedate de o slujbă de Te Deum, oficiată de un sobor de trei preoți și doi diaconi, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial.

După prezentarea și validarea mandatelor reprezentanților aleși, s-a stabilit componența celor cinci comisii de lucru: bisericească; culturală și educațională; economică, bugetară și patrimonială; social-filantropică; organizatorică, juridică și de validare.

În continuare, au fost delegați trei reprezentanți (un cleric și doi mireni) în Adunarea Națională Bisericească, au fost aleși cei nouă membri ai Consiliului eparhial (trei clerici și șase mireni), precum și cei trei membri ai Consistoriului eparhial și doi supleanți. Totodată, au fost desemnați doi clerici pentru a fi aprobați de Sinodul mitropolitan ca membri ai Consistoriului mitropolitan

Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Ciprian a adresat un cuvânt de bun venit noilor membri aleși în Adunarea eparhială și i-a îndemnat ca, pe parcursul celor 4 ani de mandat, să participe activ la viața Bisericii, să dea celorlalți credincioși un exemplu bun de implicare în viața parohiilor din care fac parte, atrăgând atenția asupra faptului că, în ultima vreme, Biserica se confruntă cu mari provocări din partea societății contemporane tot mai secularizate.

Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Se compune din reprezentanții aleși ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni, cu o viață morală și religioasă demnă de un creștin, care au candidat cu binecuvântarea ierarhului locului. Membrii Adunării eparhiale, clerici și mireni, se aleg pe termen de 4 ani, pentru cel mult două mandate. Numărul membrilor aleși este de 30.

Adunarea eparhială se întrunește în ședință anuală de lucru, în primul trimestru al anului, iar în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button