ȘTIRILE ZILEI

Tragedie în familia Ameliei Papazissu! Nepoata artistei, Iulia, în vârstă de 23 de ani, a murit într-un accident violent în Ialomița

Tragedie în familia Ameliei Papazissu! Nepoata artistei, Iulia, în vârstă de 23 de ani, a murit într-un accident violent în Ialomița.

Accidentul a avut loc ieri după-amiază, aproape de ora 15:00, pe drumul județean 212, în județul Ialomița.

Adolescenta era cu un prieten în vârstă de 26 de ani, într-un BMW, și circulau cu viteză foarte mare. Tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un Audi cu o viteză foarte mare. Din cauza impactului violent, ambele autoturisme au fost făcute praf.

„În jurul orei 15:12, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier, în localitatea Movila, în care au fost implicate două autoturisme și patru persoane.La locul evenimentului au fost alocate imediat, patru echipaje de salvatori, din cadrul Stației de pompieri Fetești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. În sprijinul acestora au intervenit și două echipaje ale SAJ Ialomița. În urma impactului au rezultat patru victime.Două dintre victime sunt inconștiente și încarcerate, iar celelalte două sunt conștiente, cooperante și neîncarcerate. După extragerea dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor, una dintre victimele inconștiente a fost declarată decedată, iar ce-a de-a doua a fost găsită în stop cardiorespirator”, au informat pompierii ISU Ialomiţa.

Din păcate, medicii deplasați la fața locului nu au mai putut face nimic decât să declare decesul tinerei.

Prietenii Iuliei sunt șocați de tragedie

Iulia era cunoscută în Buzău, în special pentru că era nail artist și se pricepea foarte bine la manichiură.

La auzul veștii dureroase, mesajele de condoleanțe nu au încetat să curgă.

„Unde au zburat visele tale, înger frumos, când îmi spuneai ca vrei sa fi cea mai bună dintre cele mai bune, care luptai cu ambiție și dedicare pentru fiecare pas făcut spre cariera ta, când îmi spuneai ca îți dorești sa faci atât de multe și eu îți spuneam sa faci pași mici, dar siguri. Îngerii sa îți fie alături pe acest drum și sa știi ca nu te vom uita”, a scris una dintre prietenele Iuliei, pe profilul ei de Facebook.

„De ce ai plecat atât de devreme, suflet frumos? Oare nu puteai tu să îți trăiești tinerețea? Încă nu am cuvinte sa spun cât de rău doare despărțirea asta. Încă nu pot sa cred ca tu nu mai ești și că totul s-a întâmplat brusc…vei rămâne în inimile noastre pentru totdeauna și să nu uiți ca te vom iubi de ori unde vei fi. Îngerii să îți fie alături pe drumul acesta și să nu te lase singură. Condoleanțe și sincere regrete familiei”, a mai scris o altă prietenă de-ale victimei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
error: Conținutul este protejat !