O cunoscută formațiune politică din Buzău și-a reluat activitatea și are planuri pentru viitoarele alegeri
Vineri, 14 octombrie, a avut loc prima conferință de presă a Partidei Romilor „Pro Europa” într-un nou sediu, situat pe strada Transilvaniei a avut loc în municipiul Buzău.
Odată cu inaugurarea noului sediu al Sucursalei Județene Buzău a Partidei Romilor „Pro-Europa” a avut loc și reluarea oficială a activității organizației județene. Conferința de presă a fost urmată de
prima ședință oficială a noului Consiliu Director al sucursalei, la care au participat președinții sucursalelor locale înființate până la această dată.
Ordinea de zi a ședinței a fost pregătirea Adunării generale a sucursalei județene precum și reînregistrarea membrilor și atragerea de noi membrii în rândurile organizației.
Președintele interimar al partidului, Călin Iosif a precizat că Partida Romilor ,,Pro Europa” nu va candida independent în alegerile locale și parlamentare, ci se va alia cu unul dintre partidele puternice și că, în funcție de ofertele pe care le va primi, vizează funcțiile de consilieri locali, primari şi nu în ultimul rând de parlamentari.
,,Intenția noastră e ca anul viitor, pe vremea asta, să avem alte zece organizații înființate. Invit cât mai mulți romi în partid, o organizație mai puternică va însemna o mai mare atenție a administrației și a instituțiilor statului față de comunitățile de romi’ – Călin losif
„Cred că e o alegere bună, noul sediu se află în Simileasca, unde există o comunitate romă de aproape patru mii de suflete. Avem spaţiu suficient la etajul doi al acestei clădiri, cu toate dotările necesare. (…) ,Intenția noastră e ca anul viitor, pe vremea asta, să avem alte zece organizații înființate. Invit cât mai mulți romi în partid, o organizație mai puternică va însemna o mai mare atenție a administrației și a instituțiilor statului față de comunitățile de romi.(…) Nu avem încă datele oficialede la recensământ. Eu estimez un număr de 30 de mii de romi în jud. Buzău, din care 10 mii în oraşul Buzău. Avem comunități importante de etnie romă în judeţ şi zece organizații puternice ale Partidei Romilor: Buzău, Rm. Sărat, Calvini, Cândești, Mărgineanu, Ciuta, Merei, Movila Banului, Pietrosu (Costești) şi Buda”, a mai precizat președintele interimar Călin Iosif.
Pentru a încuraja înscrierea unui număr cât mai mare de membri în Partida Romilor „Pro Europa”, conducerea forma’iunii buzoiene a decis să nu încaseze cotizație.