POLITICĂ

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, impresionat de românii stabiliți la Chicago

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, i-a vizitat pe românii stabiliți în Chicago și a fost surprins de felul în care aceștia păstrează vie dragostea pentru țară.

Lucian Romașcanu a mers, săptămâna aceasta, în SUA  și i-a vizitat pe românii stabiliți în Chicago.

Ministrul Culturii a fost surprins de unitatea celor care trăiesc departe de România și a declarat că aceștia joacă un rol important pentru promovarea și păstrarea valorilor naționale.

„Duminică și luni am avut marea bucurie să mă întâlnesc cu comunitatea românilor din Chicago, una dintre cele mai numeroase și mai unite comunități românești din Statele Unite.

Fiind duminica prima zi a vizitei, i-am întâlnit în biserici, fie ortodoxe, fie de alte confesiuni, acolo unde țin sus cei mai importanți stâlpi ai națiunii noastre: credința în Dumnezeu, dragostea de țară și cinstirea limbii române.”

Lucian Romașcanu a mai precizat că a participat și la aniversarea a 21 de ani a revistei Tribuna Românească, „o platformă de patriotism și cultură românească, un efort minunat al lui Steven Bonica și al familiei sale”.

„La eveniment am reascultat vocea superbă a Laurei Bretan, studentă acum la conservatorul din Chicago. Am vizitat apoi, dacă nu singura, sigur cea mai mare școală românească din afara granițelor. 400 de copii de la grădiniță până la ultima clasă de liceu învață la Chicago să nu uite România, să o iubească, să iubească și să păstreze limba română”, a precizat ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button