Judecătorii au decis să-l scoată din arest pe criminalul adolescentului de 15 ani, ucis lângă podul Vadu Pașii, la sfârșitul anului trecut
Șoferul care a accidentat mortal un adolescent de 15 ani, la sfârșitul anului trecut, în apropierea podului de la Vadu Pașii, a primit decizie de eliberare din arest. Marți, magistrații de la Judecatoria Buzau au decis înlocuirea masurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Dacă decizia nu va fi contestată, inculpatul va fi eliberat.
Barbatul, în varsta de 58 de ani, a fost arestat preventiv în data de 11 decembrie 2022.
Evenimentul rutier s-a produs pe Șoseaua Vadu Pașii, pe data de 10 decembrie 2022. La ieșirea de pe podul Vadu Pașii spre municipiul Buzău, șoferul de 58 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit drumul cu roțile din dreapta, după care l-a lovit în plin pe Cosmin Bașturea.
Accidentul rutier care i-a curmat lui Cosmin viața s-a produs în jurul orei 16.00. Băiatul în vârstă de 15 ani se deplasa pe marginea carosabilului, pe un segment fără trotuar. Cosmin Bașturea a murit în urma impactului extrem de violent.
Potrivit unui martor care circula din sens opus, autoturismul care avea să producă tragedia rula cu viteză foarte mare. Martorul a povestit că, după ce a trecut pe lângă această mașină, a auzit o bubuitură și a văzut un nor de praf în spate. Fusese momentul în care Cosmin a fost lovit în plin.
Șoferul și-a continuat însă deplasarea, moment în care martorul a întors mașina și a pornit în urmărirea lui. A reușit să-l oprească, să-i ia cheile din contact, apoi să anunțe poliția.
Din impact, pietonul a fost aruncat în afara părții carosabile. A ajuns la Urgențe cu traumatism cranio-cerebral sever, traumatism de coloană cervicală și traumatism toraco-abdominal, produse prin accident rutier. După o oră de resuscitare, însă, băiatul a fost declarat decedat.
Conducătorul auto, de 58 de ani, tot din Vadu Pașii, a fost testat alcoolscopic, aparatul etilotest indicând o valoare uriașă: 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul le-a recunoscut agenților de la Rutieră că a consumat alcool. La probele de sânge, a reieșit o îmbibație alcoolică de 2,67 grame la mie la prima probă recoltată și 2,54 grame la mie la cea de-a doua probă. Șoferul le-a spus, de asemenea, că și-a continuat drumul întrucât ar fi crezut că i-a căzut un bolovan pe parbriz.
După producerea accidentului, șoferul a fost arestat preventiv. Printr-o hotărâre pronunțată de magistrații Judecătoriei Buzău, marți, 21 februarie 2023, măsura arestului preventiv urmează să fie înlocuită cu arestul la domiciliu. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în 48 de ore de la comunicare.
Dacă nu va fi contestată, bărbatul aflat la volanul mașinii care l-a lovit în plin pe Cosmin Bașturea va fi plasat în arest la domiciliu.
,,Criminalul fratelui meu va fi pus in arest la domiciliu. Domnilor judecatori, va imaginați macar ce este in sufletul meu și al părinților noștri?”, a scris pe facebook Denis Bașturea, fratele victimei de 15 ani.
Vestea că șoferul vinovat de moartea lui Cosmin Bașturea ar putea scăpa de arest, conform unei decizii a judecătorilor buzoieni, stârnește furia rudelor și cunoscuților victimei. Aceștia au lansat o petiție online pentru menținerea în arest a inculpatului.
„Oameni buni, nu este posibil ca acest sofer să rămână în libertate. Propun să semnăm fiecare această petiție și poate rezolvăm ceva. Cosmin Bașturea a fost ucis de un sofer aflat in stare de ebrietate. În urma acestei fapte s-a decis ca acest șofer să stea liniștit la el acasă, în arest la domiciliu. Nu este corect așa ceva”, este mesajul autorilor petiției online, care a strâns în mai puțin de 24 de ore peste 360 de semnături și zeci de mesaje.