Pedeapsa primită de doi traficanți din Buzău, după ce patru bărbați au murit din cauza drogurilor pe bază de acetonă
Magistrații au dat o primă sentință în cazul a doi tineri din Râmnicu Sărat, Buzău, membrii unei grupări de traficanți de substanțe psihoactive produse pe bază de acetonă și ceai de nalbă.
Drogurile rezultate s-au dovedit a fi extrem de periculoase, cu potențial letal. Cel puțin patru decese au fost puse de procurorii DIICOT pe seama consumului acestor substanțe.
Gruparea de traficanți de droguri din care au făcut parte cel puțin 13 indivizi, printre care și minori, a deținut supremația pe piața acestui tip de substanțe în zona Focșani, Buzău și Brăila, până în anul 2021, când a fost destructurată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
În instanță au ajuns mai multe dosare penale, care s-au judecat separat, într-o primă fază la Tribunalul Buzău, apoi, la Curtea de Apel Ploiești.
În privința celor doi indivizi din gruparea de la Râmnicu Sărat, Tribunalul Buzău a pronunțat zilele trecute sentința pe fond. Astfel, Laur Gabriel Grosu a primit 2 ani şi 4 luni de închisoare, iar Valentin Alexandru Arghir, 2 ani şi 11 luni de închisoare.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
În rechizitoriul întocmit de procurorii buzoieni, anchetatorii au evidențiat patru cazuri de deces care ar fi fost provocate de consumul de substanțe psihoactive cumpărate de la dealerii rețelei care acționa în Vrancea, Buzău și Brăila.
Una dintre victime este un tânăr de 30 de ani, care a decedat pe 18 ianuarie 2021.
Tot în urma consumului acestui amestec letal au mai murit un bărbat de 30 de ani, pe 3 februarie 2021 și un altul, pe 4 aprilie 2021. Aceste morți suspecte au constituit dosare separate ale procurorilor DIICOT.
Cel de-al patrulea caz invocat de procurori în rechizitoriu este cel al unui adolescent care a murit în februarie 2018, în urma abuzului de etnobotanice.
Amestecul era preparat în borcane, în cel mai rudimentar mod posibil, fără ca traficanții să respecte gramaje sau o rețetă anume. Banalul ceai de nalbă uscată, cumpărat de la plafar, căpăta proprietățile dorite de către dealeri după ce era îmbibat în acetonă amestecată cu o pulbere albă. Amestecul era pus într-un borcan și lăsat la uscat pe sobă.
Când acetona se evapora, frunzele pline cu acea substanță albă erau porționate în bile, apoi vândute. Drogurile produse de gruparea din care făceau parte și cei doi râmniceni erau plasate clienților la prețuri de 200, până la 300 de lei gramul.
Odată intrat în posesia consumatorilor de „legale”, ceaiul de nalbă era amestecat cu tutun și apoi introdus într-un tub de țigară, apoi fumat.
Potrivit specialiștilor, efectele consumului de substanțe psihoactive sunt dintre cele mai grave, de la psihoză și delir până la leziuni renale, convulsii pentru ca în cele din urmă să intervină decesul.
Fumatul acestui drog, neamestecat cu tutun, este letal, întrucât pulberea albă cu care este îmbibat ceaiul de nalbă conține canabinoizi sintetici.