ADMINISTRAȚIE

Grevă generală în Serviciul de Probațiune din Buzău

Consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune Buzău au intrat de miercuri în grevă generală.

Potrivit unui comunicat al echipei Serviciului de Probațiune Buzău principalele revendicări sunt raportate la erorile produse anterior aplicării legii cadru de salarizare cu nr 153/2017 și mentinute pe toată durata
aplicării acestei legi precum și la faptul că Ministerul de Justiție nu respectă hotărârile
de judecată definitive prin care se recunosc drepturi salariale atât anterior cât și ulterior
intrării în vigoare a legii unice de salarizare.
Precizăm faptul că de peste 6 ani nu a fost acordat nici un drept salarial
consilierilor de probațiune deși în majoritatea serviciilor de probațiune există sentințe
civile care obligă la recunoasterea valorii de referință sectorială 605 și corectare salarială
incepând cu 1 ianuarie 2018. In scopul remedierii situațieii de-a lungul timpului au avut
loc mai mute proteste, greve de avertismet urmate de intalniri cu reprezentanții
Ministerului Justitiei și ai Direcției Naționale de Probațiune însă acestea nu au avut ca
rezultat identificarea și aplicarea unei soluții.


Nemulțumirea personalului de probațiune, inclusiv a celor din Serviciul de
Probațiune Buzău, a fost accentuată de discriminarea generată prin emiterea, în temeiul
sentințelor definitive existente în sistemul de justiție, a Ordinului nr. 105/2023 dispun de
ÎCCJ și Ordinul nr. 959/l din 12.04.2023 al ÎCCJ, prin care drepturile salariale ale
personalului din cadrul tuturor instanțelor românești se calculează prin raportare la
valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu anul 2018 fără a fi afectate
de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/ 2017.
Personalul de probațiune beneficiază de venituri mult inferioare față de nivelul de
remunerație adecvat pentru o astfel de categorie de personal, pentru care noua legislație
penală a adus un spor semnificativ de atribuții și responsabilități, cu impact direct asupra
actului de justiție. Mai mult decat atât, consilieri de probatiune manageriază peste 100
000 cazuri privind persoane condamnate cu suspendare sub supraveghere, amânarea
aplicării pedepsei, liberarea condiționată, contribuind în mod direct la siguranța societății
și generând economii importante la bugetul de stat prin reducerea aglomerației din
penitenciare și a costutilor pe care fiecare român le suporta pentru deținuți.
Pe intreaga perioadă a grevei generale se vor respecta dispozițiile art. 59 alin. (2)
din Legea 123/2006, în temeiul cărora se vor asigura serviciile esenţiale, nu mai puţin de
o treime din activitatea normală, asigurându-se participarea serviciului la şedinţele de
judecată la care a fost citat, întocmirea la termen a referatelor de evaluare pentru
inculpaţi, precum şi rezolvarea altor sarcini considerate urgente, potrivit legii, sau
apreciate ca atare de către organele judiciare.
Consilierii de probațiune vor continua greva generală până la remedierea
problemelor sesizate solicitând totodată ministului justiției – Dnul Cătălin Predoiu și
Direcției Naționale de Probațiune să-i trateze cu respect, prin adoptarea unor măsuri
concrete care să repare erorile produse anterior și accentuate prin Legea cadru de
salarizare nr.153/2017 în ceea ce privește drepturile salariale ale personalului de
probațiune precum și să respecte hotărârile de judecată definitive așa cum au fost date
de către instanțele de judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button