Senatorul Vlad Pufu și primarul Constantin Toma se contrează pe tema legumelor din piețele buzoiene
Senatorul liberal Vlad Pufu, preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Buzău, a organizatt la începutul acestei săptămâni o conferință de presă, în care l-a acuzat pe primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, că pune piedici campaniei de strângere de semnături pentru testarea legumelor din pieţe iniţiată de liberali, tocmai pentru că a văzut ca iniţiativa este susţinută de foarte mulţi buzoieni.
”Suntem într-o situaţie puţin confuză pentru că ne-am întâlnit cu mulţi buzoieni care manifestă o neîncredere majoră în pieţele din România şi chiar în supermarket-uri. Am demarat campania noastră de strângere de semnături şi de atunci am discutat cu aproximativ 70% din persoanele care au semnat pe listele noastre pentru testarea legumelor în pieţe. Până acum, la două puncte de strângere de semnături am strâns peste 3.000 de semnături. Tocmai când campania era în toi, se formase un val şi credeam că vom merge cu campania noastră mai departe, ne-am lovit de inerţia Consiliului Local şi a primarului Constantin Toma care, iniţial, ne-a sprijinit şi a acceptat amplasarea corturilor, dar vineri, la cererea noastră de amplasare a unui alt punct de strângere de semnături, ne-a respins pentru a treia oară o adresă, menţionând că «Primăria municipiului Buzău nu mai consideră oportună continuarea acestei campanii care poate induce în eroare atât consumatorii, cât şi producătorii buzoieni»”, a declarat senatorul liberal Vlad Pufu.
Reprezentanţii PNL Buzău au declanşat, în 5 iulie, o campanie de strângere de semnături pentru a determina Primăria şi Consiliul Local Buzău să introducă testarea legumelor în pieţele din oraş. Ideea liberalilor din Buzău a apărut după ce mai mulţi legumicultori din judeţ au fost descoperiţi utilizând substanţe chimice neconforme pentru a grăbi coacerea produselor agricole de sezon.
La rândul său, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, spune că s-a început o campanie de isterizare împotriva consumului de legume și fructe românești.
”De ceva vreme s-a început o campanie de isterizare împotriva consumului de legume și fructe românești. Această campanie împinsă și susținută la Buzău de câțiva oameni cu funcții politice înalte, încearcă să adune acum semnături pentru a se introduce în piețele buzoiene teste rapide pentru determinarea substanțelor chimice interzise de legislația în vigoare. Nicăieri în lume nu sunt recunoscute astfel de teste, iar în România avem două instituții ale statului care se ocupă cu siguranța alimentară, respectiv Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Națională Fitosanitară, care sunt prezente și la Buzău și își fac treaba”, scrie Constantin Toma.