EDUCAȚIEȘTIRILE ZILEI

Scandal la LPS! Tatăl unui elev agresat de trei colegi mai mari și-a făcut singur dreptate

Un elev de 16 ani de Liceul cu Program Sportiv, care a fost lovit și înjurat de trei colegi mai mari, și-a chemat în apărare tatăl, care s-a luat la bătaie chiar în curtea școlii cu cei trei liceeni.

Atât bărbatul, cât și cei 3 băieți, toți majori, sunt reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Apelul la 112 a venit din partea unui profesor de la liceul sportiv, care a cerut sprijinul polițiștilor. În curtea școlii, trei elevi de clasa a XII-a s-ar fi luat la bătaie cu tatăl unui elev de clasa a X-a.

 „Ceea ce a fost extrem de neplăcut, faptul că copilul de clasa a X-a și-a chemat părintele care a venit trecând peste pază. Și a bruscat pe unul dintre cei trei copii de clasa a XII-a.”, a declarat Cătălin Cighir, director liceu sportiv Buzău.

Scandalul a început în prima parte a zilei: copilul de 16 ani susține că ar fi fost dus într-o clasă și lovit cu palma peste cap de cei trei liceeni. În plus, elevul spune că agresorii îl urmăreau de ceva timp și ori de câte ori se întâlnea cu ei ar fi fost înjurat și amenințat.

”Politistii din cadrul Politiei municipiului Buzau au retinut pentru 24 de ore 4 buzoieni cu varste cuprinse intre 18 si 39 de ani, sub aspectul savarsirii infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice. Ieri, 24 octombrie, in jurul orei 16.00,politistii din Buzau au fost sesizati cu privire la faptul ca in incinta unei unitati de invatamant liceal din Buzau are loc un conflict intre mai multe persoane.

Din cercetarile efectuate a reiesit ca starea conflictuala a avut loc intre un elev de 15 ani si tatal acestuia, de o parte si alti trei liceeni, de 18 ani, de cealalta parte. Incidentul s-ar fi produs pe fondul unor divergente intre elevi.

Politistii continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiuniii de tulburarea ordinii si linistii publice in vederea stabilirii tuturor imprejurarilor in care s-a produs evenimentul. In cursul acestei zile, banuitii vor fi prezentati unitatii de parchet pentru a dispune cu privire la masura preventiva”, au transmis reprezentantii IPJ Buzau.

„Despre incidentul de la Liceul Sportiv am fost informata inca de aseara despre incident. Au fost anuntate organele de politie, s-au luat masuri, este un dosar la politie, astept informatii de la ei si de la unitatea de invatamant ca sa putem monitoriza activitatile care vor fi derulate”, a declarat Daniela Palcau, inspectorul general școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button