CULTURĂEDUCAȚIE

Eveniment organizat de Biblioteca Județeană alături de membrii echipei de robotică a Colegiului Național „B.P. Hașdeu”

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău și membrii echipei de robotică
„Heart of RoBots” de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” invită copiii cu vârste peste
5 ani să facă cunoștință cu robotul participant la First Tech Challenge și să ia parte la
o serie de întâlniri dedicate utilității roboților.
Este vorba despre trei activități care vor avea loc pe 23 noiembrie, 7
decembrie și 14 decembrie, în intervalul orar 17.00 – 19.00, la sediul Bibliotecii
din Galleria Mall, ocazie cu care membrii echipei de robotică vor desfășura activități
menite să provoace copiii să își folosească imaginația și, cu ajutorul ei, să creeze
lucruri inedite.
Evenimentul face parte din cadrul proiectului Break The Code.
Participarea este gratuită, iar doritorii se pot înscrie accesând linkul
https://docs.google.com/…/1Ab9Sx7W-USV0qa…/edit… sau la prima întâlnire, cea de
joi, 23 noiembrie.
Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău continuă astfel colaborarea cu
echipa de robotică „Heart of RoBots”, după ce în luna iulie, copiii prezenți la
„Ludoteca din Grădină” au putut manevra ei înșiși robotul participant la First Tech
Challenge.

*

Echipa „Heart of RoBots” a fost fondată în anul 2018 și este alcătuită în
prezent din 15 membri oficiali și alți voluntari, elevi pasionați de robotică. În ultimii 5
ani echipa s-a remarcat în cadrul competiției First Lego League, unde a obținut
rezultate la nivel național, dar și calificarea la etapa internațională a acesteia. Începând
din 2021, echipa participă la First Tech Challenge, iar liderul echipei, Andrei Luca
Mănăilă, a obținut premiul special DEAN’S LIST AWARD la ediția 2023 care i-a
oferit oportunitatea de a participa la campionatul mondial de robotică desfășurat în
Houston, SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button