CULTURĂ

Urmașul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Bogdan Cuza, la Buzău

Bogdan Cuza, strănepotul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a răspuns zilele trecute invitației Liceului Tehnic, căruia i-a dat binecuvântarea să poarte, din anul școlar viitor, numele Prințului Unirii. În discursul său, Bogdan Cuza a venit cu o recomandare.

„Îmi permit să vă sfătuiesc să evitați folosirea sintagmei de «Unire Mică». Nu a existat unire mică la 1859. Puteți să spuneți că a fost unirea fundamentală de constituire a actului constitutiv și fondare a statului unitar modern român. Fără această unire de la 1859, nu s-ar fi putut realiza Unirea de la 1 Decembrie 1918, care poate fi și ea cunoscută ca o unire întregitoare”, a declarat Bogdan Cuza. 

Bogdan Cuza, urmaș al domnitorului Alexandru Ioan Cuza pe linia unui văr, a fost zilele trecute oaspete de seamă al liceului din Buzău care, din toamnă, va purta numele celebrului său străbunic. Cu acest prilej, la Liceul Tehnic Buzău a fost dezvelit un portret, de doi metri pe doi metri, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fondatorul României moderne.

Bogdan Cuza a purtat o bijuterie de familie, un inel care i-a aparținut domnitorului, transmis din generație în generație, pe care domnitorul Cuza l-a purtat în timpul vizitei sale la Buzău.

Evenimentul are legătură cu decizia luată de conducerea liceului, la sfârșitul anului trecut, de a schimba denumirea unității de învățământ. Conducerea liceului i-a provocat pe buzoieni să vină cu propuneri de personalități, în alegerea unui patron spiritual al liceului. În urma propunerilor și voturilor oferite online de mii de buzoieni, a rezultat, cu un procent de peste 90%, că Liceul Tehnic ar trebui să primească numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

În luna decembrie 2023, Liceul Tehnic Buzău a depus  documentația necesară în vederea schimbării denumirii liceului in Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”,  începând cu data de 1 septembrie 2024. Evenimentul de la Liceul Tehnic s-a desfășurat în contextul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Bogdan Cuza s-a născut la 20 iulie 1955 la Sibiu, iar după absolvirea gimnaziului, a urmat cursurile Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1974. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar din 2013, Doctor în ştiinţe economice al Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Este membru în Consiliul Director al Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, membru în Colectivul de Onoare al Integralei manuscriselor „Dimitrie Cantemir”, din cadrul Fundaţiei Internaţional, conform aceleiași surse. Bogdan Cuza s-a stabilit de mulți ani în Germania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button