ȘTIRILE ZILEI

Ce a transmis Casa de Pensii după perchezițiile care au avut loc la Policlinica 23 August

„Avându-se în vedere numeroasele solicitări telefonice și verbale din partea celor interesați cu privire la modul de desfășurare a activității cabinetelor de expertiză medicală din cadrul Casei Județene de Pensii Buzău, cu sediul în incinta Policlinicii Nicolae Titulescu, vă comunicăm faptul că, începând cu data de 31.01.2024, activitatea celor patru cabinete de expertiză medicală se desfășoară în condiții normale, cu respectarea programului de lucru afișat la sediul acestora și pe site-ul instituției (www.cjpbuzau.ro).

Cu această ocazie, Casa Județeană de Pensii Buzău aduce următoarele clarificări:

Potrivit prevederilor Art. 12, Alin. (1) din HG 1229/2005, cabinetele de expertiză medicală    a capacității de muncă au subordonare după cum urmează:

–   din punct de vedere medical și metodologic, sunt coordonate de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București (INEMRCM) București;

–  din punct de vedere administrativ, sunt subordonate Casei Județene de Pensii Buzău;

–  potrivit Statutului Colegiului Medicilor din România, din punct de vedere deontologic și profesional, activitatea medicilor este evaluată de Colegiul Medicilor.

În acest sens, precizăm că, potrivit competențelor ce le revin, medicii experți emit decizii de încadrare în grad de invaliditate conform Art. 71 Alin. (3) din Legea nr. 263/2010. Realitatea și corectitudinea datelor aparțin în exclusivitate medicilor de expertiză medicală, a căror activitate este coordonată din punct de vedere științific și medical doar de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București, fiind un act medical care poate fi contestat, conform legii, la Comisia pentru Soluționarea Contestațiilor de la Galați sau la INEMRCM București, după caz.

În concluzie, emiterea deciziei medicale intră exclusiv în sfera de competență a medicilor de expertiză medicală și, implicit a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București, drept for tutelar superior.

Menționăm faptul că, potrivit competențelor ce îi revin, CJP Buzău procedează la emiterea deciziilor administrative de deschidere a drepturilor de pensie de invaliditate și plată a acestora, având la bază deciziile medicale de încadrare în grad de invaliditate emise de către medicii experți, potrivit procedurilor legale.

Casa Județeană de Pensii Buzău vă asigură în continuare că își desfășoară  activitatea în condiții optime, conform programului normal de lucru, în vederea asigurării unor servicii publice de calitate.”, este comunicatul de presă al Casei de Pensii Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button