CULTURĂ

Peste 25.000 de participanți la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Artă Stradală – Antante 

Peste 25.000 de participanți au fost prezenți la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Artă Stradală – Antante, desfășurat între 24 și 26 mai pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Buzău.

Timp de trei zile, locuitorii orașului și vizitatorii de toate vârstele s-au bucurat de cele peste 44 de spectacole pregătite de organizatori. Printre artiștii internaționali prezenți la festival s-au numărat Mauro Wolynsk, German Copini, Gilad Shabtay și The Charming Jay. De asemenea, festivalul a găzduit și artiști români apreciați precum Barbarossa Samba Group, Ștefan Florescu sau Crina Zvobodă. Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de Mario Fresh ce a adunat peste 10.0000  de spectatori unici. 

În cei 4 ani de existență, festivalul Antante a adus în prim-plan cei mai importanți artiști de stradă din România, a consolidat publicul și a devenit o prezență atipică în peisajul cultural al Buzăului. Antante este unul dintre cele mai importante festivaluri de stradă din România.

Anul acesta, cei mici au fost încântați de spectacolele de ventrilocie și magie prezentate de Bogdan Gotineac alături de Colțisor  și Crina ventriloaca cu păpușile ei. Mr. Copini a oferit un show de improvizație care a făcut publicul să râdă în hohote. Barbarossa Samba Group, toboșarii deja iubiti și apreciați în Buzău, au avut mai multe show-uri pe ritmuri de samba, și au adus multă energie pe bulevard. Mauro Wolynski, un artist internațional cu o carieră impresionantă și o prezență în peste 33 de țări, s-a reîntors în România pentru a bucura atât pe cei mici, cât și pe cei mari.

Printre tinerele vedete ale Antante Buzău 2024 s-au numărat și artiștii buzoieni de la corul Happy Kids și Mike’s School of Dance. Unul din cele mai așteptate momente a festivalului a fost concertul lui Mario Fresh, care a fost întâmpinat de mii de fani entuziasmați.

Din echipa de voluntari a festivalului Antante Buzău au făcut parte peste 100 de voluntari locali, care s-au implicat activ în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Antante Buzău 2024 este un festival incluziv și gratuit, accesibil tuturor, indiferent de vârstă. Evenimentul își propune să aducă arta stradală mai aproape de publicul larg și să creeze un context de întâlnire atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.

Finanțat de Primăria Municipiului Buzău, prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, și implementat de Asociația Culturală pe Bune, festivalul Antante este un moment deosebit care transformă centrul orașului într-un loc vibrant al bucuriei și expresiei artistice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button