CULTURĂ

Peste 2000 de spectatori au participat la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU

Cea de-a XIX-a ediție a festivalului BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU s-a încheiat
sâmbătă, 1 iunie, la Teatrul „George Ciprian”. Au fost acordate cinci premii, trei dintre ele
fiind câștigate de Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, unu de Teatrul „Toma Caragiu”
Ploiești și unu de Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe . În cele opt zile de festival
au fost prezenți peste 2000 de spectatori.
Teatrul „George Ciprian” din Buzău a fost gazda unei săptămâni spectaculoase de teatru, în
perioada 25 mai – 1 iunie, în cadrul Festivalului BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU. Acest eveniment
deosebit, cu caracter competitiv, a adus împreună teatre de repertoriu, precum: Teatrul „Maria
Filloti” Brăila, Teatrul „ Toma Caragiu” Ploiești, Teatrul Act București, Teatrul „Andrei
Mureșanu” Sfântu Gheorghe, dar și din mediul independent Compania 111 Film& Entertainment
București, Compania Sublime București.
Din componența juriului care a decis câștigătorii acestei ediții au făcut parte: Irina Zlotea (critic
de teatru), Tamara Constantinescu (actriță) și Mădălin Hîncu (regizor). Momentul a fost marcat
de festivitatea de premiere, în cadrul căreia au fost acordate următoarele premii:
 Premiul pentru „Cel mai bun spectacol”: „LA ACADEMIE”- Teatrul „Mihai
Eminescu”, Botoșani;
 Premiul pentru „Cel mai bun regizor”: ANDREI MĂJERI cu spectacolul „LA
ACADEMIE”- Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani;
 Premiul pentru „Cel mai bun scenograf”: ADRIAN BALCĂU cu spectacolul „LA
ACADEMIE”- Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoșani;
 Premiul pentru „Cea mai bună actriță”: OANA JIPA în rolul „Lizica” din spectacolul
„MOBILĂ ȘI DURERE”- Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe
 Premiul pentru „Cel mai bun actor”: BOGDAN FARCAȘ în rolurile: „Thomas, Cedric
și Jules” din spectacolul „O IDEE GENIALĂ”, Teatrul „ Toma Caragiu” Ploiești.
Publicul a avut ocazia să se bucure de o varietate impresionantă de spectacole, de la comedii la
drame, fiecare aducând pe scenă talentul și creativitatea actorilor și regizorilor din București și
din țară. Atmosfera a fost electrizantă, iar implicarea buzoienilor a fost la cel mai înalt nivel.
Ultima zi a festivalului, 1 iunie, a fost una specială, în care Teatrul „George Ciprian” a sărbătorit
împreună cu toți copiii buzoieni Ziua Copilului. Evenimentul a inclus spectacolul „În față la
O12”, în sala de spectacol „Paul Ioachim” și trei reprezentații ale spectacolului de magie
„Magitot”, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, aducând bucurie și zâmbete pe chipurile celor mici.
BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU a demonstrat încă o dată că arta teatrală are un loc special în
inimile buzoienilor și că poate aduce împreună comunitatea într-o celebrare a creativității și
pasiunii.

Mulțumim tuturor participanților, sponsorilor, partenerilor și spectatorilor care au făcut posibil
acest eveniment extraordinar. Ne vedem la ediția următoare!
Festivalul BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU a fost organizat de Teatrul „George Ciprian” Buzău, cu
sprijinul Consiliului Județean Buzău. 
Mai multe detalii la www.teatrulgeorgeciprian.ro , pe paginile de Facebook și pe
Instagram . 

Sponsorul principal al festivalului: RailWay Sistems, Travertec SRL
Partener oficial de mobilitate: ElcarGid Buzău
Partenerul care ne îndulcește inimile: Cofetaria No.379
Atențiile oferite la finalul fiecărui spectacol sunt oferite de Crama 3 Conace și Atelierul
Poarta Flori.
Alți sponsori:
EximProd, Clinica MatCord, Smart Cash & Carry, Global Cash & Carry, Biroul Notarial
Vasile Victor și Asociații, Restaurant Diana, Restaurant Spătaru, Dacia Romanian Dinning,
Cofetăria Cornovac, Cofetăria ATSweets, Agenția de turism Magvy Tour, Carmangeria
Dima, Luxor, Avon, Dany Cris, Alpha MDN, Triton Market.
Mulțumiri speciale: Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button