ADMINISTRAȚIEEDUCAȚIE

Școala Gimnazială „Înv. Clemența Beșchea” Căpățânești, reabilitată printr-un proiect de 6.5 milioane de lei

Primăria Mărăcineni a obținut finanțare din partea Agenției Naționale de Mediu, pe un proiect de reabilitare energetică a imobilului Școlii Gimnaziale din Căpățânești.

Proiectul vizează anveloparea clădirii, înlocuirea tâmplăriei, introducerea pompelor de căldură, refacerea pardoselii și a acoperișului, precum șimontarea panourilor fotovoltaice.

Chiar în această perioadă, Primăria Mărăcineni analizează oferte depuse de constructori pentru concretizarea proiectului.

„Suntem încântați să vă anunțăm că Primăria comunei Mărăcineni a mai atras o finanțare extrabugetară. Este vorba despre un proiect declarat eligibil de Administrația Fondului pentru Mediu, prin care vom reabilita energetic întregul imobil al școlii din Căpățânești.

Proiectul se intitulează „Lucrări de reabilitare termică si creștere eficiență energetică, gestionarea inteligentă a energiei pentru Școala Gimnazială Înv. Clemența Beșchea sat Căpățânești” și prevede, printre altele, anveloparea clădirii, înlocuirea tâmplăriei, introducerea pompelor de căldură, refacerea pardoselii și a acoperișului, montarea panourilor fotovoltaice.

În acest moment, ne aflăm în procedură de analiză a ofertelor de la constructori, iar cel mai probabil în luna octombrie vom începe lucrările.

Din acel moment, constructorul va avea la dispoziție șase luni pentru a transforma școala din Căpățânești într-una „prietenoasă cu mediul”.

Cu stimă, primar Constantin Dumitru”, a anunțat primarul pe pagina de Facebook a Primăriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button