Primăria Buzău oferă din nou ghiozdane și rechizite elevilor din clasele primare
Primăria Buzău va oferi ghiozdane pline cu rechizite elevilor școlilor primare, acțiune care se desfășoară pentru al treilea an consecutiv. Copiii vor primi un ghiozdan cu cele necesare pentru diferite materii, cum ar fi instrumente de scris, caiete de diverse tipuri și un bloc de desen.
Dragi părinți și elevi buzoieni,
O veste bună pentru 9 septembrie, prima zi a noului an școlar!
Toți cei aproximativ 21.000 de copii înscriși la grădiniță, în învățământul primar (de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a) și gimnazial (clasele V – VIII) din municipiul Buzău, vor primi gratuit din partea Primăriei și a Consiliului Local Municipal câte un ghiozdan și rechizitele de bază pentru un bun început al anului școlar.
Acest proiect numit ,,Back to school’’, face parte din pachetul de proiecte educaționale inițiate și susținute permanent de Primăria Municipiului Buzău, precum ,,Buzăul citește’’, ,,Adservio’’, ”Clase de inspirație finlandeză’’, ,,Școala din Parc’’, dar și o mulțime de alte activități cultural educaționale.
Proiectul a început în 2021 și se adresa doar elevilor din învățământul primar, pentru care s-au livrat în ultimii 3 ani peste 40.000 de ghiozdane complet echipate.
Pentru că această inițiativă în educația din Buzău s-a bucurat de mare succes, am extins programul la toți copiii până la clasa a VIII-a inclusiv.
Dragi părinți, bunici și elevi, vă rog să distribuiți aceste informații și video-ul de mai jos, ce prezintă conținutul fiecărui ghiozdan (în funcție de nivelul școlar) pentru a nu se mai face cheltuieli suplimentare.
Dragi elevi, vă urez mult succes în noul an școlar!
Constantin Toma,
Primarul Municipiului Buzău