Informare de utilitate publică | ABC-ul Managementului deșeurilor
Educația pe tot parcursul vieții este un element important atât la nivel de individ, cât și de
comunitate. Gestionarea responsabilă a deșeurilor necesită înțelegerea principiilor colectării
separate. Venim în întâmpinarea celor interesați de subiect cu un abecedar atipic care își propune să
clarifice o parte din termenii utilizați.
ABC-ul Managementului
A Apele noastre pot să devină mai curate, dacă sistemele de curățare, instalate deja 5 dintre ele, nu
vor mai avea ce să capteze, pentru că oamenii nu vor mai arunca deșeuri care să plutească în
acestea.
B Biodegradarea deșeurilor va fi mult mai populară dacă procesul de descompunere al substanțelor
organice de către enzimele produse de organisme vii, în special bacterii și ciuperci microscopice, prin
care se asigură ciclul elementelor în natură va fi explicat, prin aplicații practice în instituțiile de
învățământ.
C Codul de bune practici al colectării separate a deșeurilor trebuie aplicat direct de la generatorul de
deșeuri, fiind un proces pe care trebuie să-l integrăm cu toții în activitățile noastre zilnice.
D Deseul nu este gunoi, este materie primă, într-o societate responsabilă care înțelege că resursele
sunt limitate.
E Economia circulară reprezintă o soluție alternativă la actuala economie liniară bazată pe o
mentalitate de tipul „exploatare, fabricare, consum și aruncare”.
F Fracțiile de colectare gestionate corect contribuie la eficientizarea procesului de reciclare și la
reducerea cantității de deșeuri reziduale.
G Golirea ambalajelor și clătirea lor este esențială înainte de a le depozita în containerele de
reciclare pentru a preveni contaminarea materialelor.
H Hotărârile și reglementările privind managementul deșeurilor trebuie respectate pentru a proteja
mediul și a asigura un sistem de colectare eficient.
I Insulele ecologice de colectare sunt grupări de containere dedicate pentru fiecare fracție de
deșeuri, care sprijină obiectivele ecologice din planul de redresare al UE, care facilitează colectarea
separată a deșeurilor în vederea reciclării.
J Justiția pentru mediu presupune împărțirea justă și echitabilă a beneficiilor și obligațiilor către toți
actorii cheie în domeniul protecției mediului, atât la nivel național, cât și local, , inclusiv în ceea ce
privește gestionarea deșeurilor, conservarea biodiversității, managementul integrat al resurselor de
mediu: apă, aer, păduri etc.
P Protocolul de la Kyoto este un acord internațional pentru mediu abordează problema emisiilor a
şase gaze cu efect de seră: dioxidul de carbon (CO2);; metanul (CH4);; oxidul azotos (N2O);
hidrofluorocarburile (HFC); perfluorocarburile (PFC); hexafluorura de sulf (SF6), responsabile pentru
schimbările climatice.
L Levigatul este un lichid care se formează atunci când apa se infiltrează prin materialele reziduale și
este contaminată cu substanțe chimice și alte substanțe nocive. Dacă este gestionat corect în
depozitele de deșeuri se previne contaminarea solului și a apelor subterane.
M Monitorizarea poluării aerului și apei ne ajută să evaluam impactul cauzat de calitatea slabă a
aerului și a apei asupra sanătații publice.
N Natura oferă cea mai sigură cură de sănătate atât pentru minte, cât și pentru trup și tot natura
poate ajuta la îndeplinirea obiectivelor de creștere economică precum și la crearea unor locuri de
muncă prin ecosistemele care furnizează bunuri și servicii.
O Ozonul este a doua formă alotropică a oxigenului, fiind constituit din trei atomi ai acestuia.
Nivelurile ridicate de ozon de la nivelul solului pot duce la deteriorarea sănătății umane, în contextul
schimbărilor climatice.
P Plierea ambalajelor reciclabile, înainte de depozitare, economisește spațiul din containerele de
reciclare și contribuie la eficiența colectării.
Q Quarc-ul, utilizat în compozitul materialelor de construcții, poate reduce semnificativ cantitatea de
deșeuri produse.
R Reciclarea este un pilon fundamental al managementului modern al deșeurilor, contribuind la
economisirea resurselor naturale și la reducerea poluării.
S Sustenabilitatea este capacitatea de a exista și de a dezvolta fără a epuiza resursele naturale
pentru viitor și este esențială pentru protejarea resurselor pe termen lung.
T Trasabilitatea deșeurilor permite urmărirea lor de la punctul de generare până la eliminarea finală,
asigurând conformitatea cu normele legale.
U Utilizarea responsabilă a resurselor, precum și reducerea deșeurilor care ajung în depozitele
definitive prin managementul eficient al deșeurilor pot reduce presiunea semnificativă asupra
mediului în etapele de extracție, producție, și utilizare.
V Verificarea conținutului necorespunzător din containerele de colectare a deșeurilor contribuie la
educarea populației privind respectarea regulilor de coelctare pentru asigurarea calitatea
materialelor în vederea reciclării.
W Watt-ul este unitatea de măsură pentru putere în Sistemul internațional de unități. Megawații
sunt utilizați pentru generarea de energie regenerabilă.
X Xilonul este o fibră sintetică din care se țes materiale textile (pufoase) pentru obiecte de
îmbrăcăminte, huse un exemplu demonstrează cum deșeurile pot fi transformate în resurse
valoroase.
Y Yalele recipientelor de colectare are rolul de prevenire a accesului neautorizat sau contaminarea
deșeurilor reciclabile de către alte persoane.
Z Zonele de conservare a resurselor naturale pot fi parte din habitatul nostru, atunci când înțelegem
că utilizarea durabilă este viitorul.
Contact
denisa.nicu@rersud.ro
Despre RER SUD
RER SUD are o experiență de peste 25 ani în prestarea de servicii de salubrizare eficiente, respectând
un sistem de management integrat a gestionării deșeurilor la standardele europene în municipiul
Buzău.
RER SUD face parte din RER Ecologic Group, grup care a fost înființat în anul 1994 de concernul
german RWE și desfășoară activități în domeniul salubrității, recuperării ecologice și reciclării. Din
grupul RER fac parte: REBU, RETIM, RER VEST, RER Servicii și RER DATA, iar în prezent are aproximativ
3.000 de angajați.