Comedie în premieră la Teatrul „George Ciprian”

Vineri, 14 martie 2025, conducerea Teatrului „George Ciprian” va organiza o conferință de presă dedicată lansării PREMIEREI spectacolului Te vreau, de Sebastian Castro.
Regia îi aparține lui Paul Chiribuță, professor universitar, actor și regizor. Scenografia este semnată de Andrada Chiriac iar din distribuție fac parte actorii: Lucian Ghimiși, Silviu Biriș, Gavril Pătru/Cosmin Pană, Alexandra Sălceanu, Gabriela Porumbacu și Andreea Telehoi.
O comedie antrenantă scrisă de unul dintre cei mai talentați dramaturgi din noul val al comediografilor francezi, Sebastien Castro.
Acțiunea este declanșată de expedierea greșită a unui sms către o fostă iubită. Evident că în situație intervine și noua iubită, iar curiozitatea unui vecin prea insistent complică în așa fel lucrurile încât ele scapă de sub control.
Ca în orice comedie de bulevard încurcăturile se rostogolesc cu viteză spre disperarea personajelor și hazul spectatorilor.
Finalul neașteptat este demn de rezolvările marilor comedii. Aproape două ore de râs și bună dispoziție în compania unei trupe de actori talentați.
La conferință vor fi prezenți:
Gina Chivulescu – manager Teatrul „George Ciprian”
Actori din distribuție.
Paul Chiribuță – regizor.
Cu deosebită considerație,
Gina Chivulescu
Manager Teatrul „George Ciprian” Buzău
