Balcaniada de Matematică de la Buzău și lecția profesorilor care nu se retrag niciodată din inimile elevilor
Uneori, marile competiții nu lasă în urmă doar clasamente și medalii, ci scot la suprafață povești emoționante despre oameni care au construit, în tăcere, generații întregi.
În săptămâna în care Buzăul a găzduit cea de-a XXX-a ediție a Balcaniadei de Matematică pentru Juniori, unul dintre cele mai puternice mesaje nu a venit din sala de concurs, ci dintr-o postare publicată de Anca Florea, directorul adjunct al Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” și fostă elevă a liceului.
Pornind de la cuvintele rostite înaintea deschiderii competiției de profesorul Bogdan Enescu, „sper ca problemele să fie bine alese și copiii să reacționeze așa cum trebuie”, textul Ancăi Florea devine, treptat, mai mult decât o reflecție despre matematică. Devine o declarație despre întâlnirea cu un profesor care a depășit de mult granițele unei discipline.
Fosta elevă își amintește începuturile sale în cancelaria Hasdeului, în 1997, și imaginea profesorului Bogdan Enescu discutând adesea cu mentorul său din anii de liceu, profesorul Sfetoslav Cremarenco. Pentru ea, acele momente au însemnat și o lecție despre continuitate, despre tradiția școlii și despre responsabilitatea de a merita un loc într-o comunitate construită prin exigență și pasiune.
În portretul pe care i-l conturează, profesorul Bogdan Enescu apare nu doar ca olimpic internațional și antrenor de loturi olimpice, ci ca un om pentru care performanța nu s-a limitat niciodată la formule și demonstrații. Genialitatea, spune Anca Florea, nu se explică doar prin inteligență, ci printr-o combinație rară de disciplină interioară, modestie, cultură și generozitate.
Din amintirile sale reiese imaginea unui profesor pentru care matematica a coexistat firesc cu muzica, literatura și filmul. Un om care putea trece cu aceeași naturalețe de la discuții despre rock sau cinematografie la subtilitățile limbii române și la eleganța unei demonstrații matematice.
Dar poate cea mai emoționantă parte a mărturiei este aceea care vorbește despre ideea de „acasă”.
După experiențe internaționale și ani dedicați performanței, profesorul Bogdan Enescu a ales să rămână aproape de locul în care a format generații. Iar această alegere capătă greutate în cuvintele rememorate de Anca Florea: „Aici sunt acasă.”
Postarea se încheie cu imaginea retragerii din activitate a profesorului, anul trecut, în ziua Absolvirii Promoției 2025. După un Laudatio emoționant, profesorul a urcat pe scenă și, în loc să vorbească despre propriile performanțe, a ales să vorbească despre elevi.
Poate că tocmai aici stă adevărata măsură a unui dascăl.
Nu în numărul concursurilor câștigate. Nu în trofee. Nu în recunoaștere.
Ci în faptul că, după ani, un fost elev simte nevoia să scrie despre tine și să spună simplu că a avut norocul să cunoască un profesor care a făcut mai mult decât să predea matematică.
A format oameni.
Uneori, cele mai frumoase portrete sunt scrise în memoria foștilor elevi. Pentru cei care vor să descopere întreaga poveste și emoțiile acestei mărturisiri, postarea integrală publicată de Anca Florea pe Facebook merită citită până la ultimul rând.
