Doliu în învățământul buzoian. A murit profesoara Maria Voicu, fost director al Liceului Tehnologic „Henri Coandă”

Comunitatea educațională din Buzău este în doliu după moartea profesoarei Maria Voicu, fost director al Liceului Tehnologic „Henri Coandă”. Cadrul didactic s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 66 de ani, într-un spital din București, potrivit publicației Reporter Buzoian.
Vestea dispariției sale a fost anunțată de reprezentanții Liceului Tehnologic „Henri Coandă”, care au transmis un mesaj de rămas-bun în memoria celei care a dedicat zeci de ani educației și formării generațiilor de elevi.
În mesajul publicat pe pagina de Facebook a instituției, colegii o descriu pe Maria Voicu drept un profesor de chimie apreciat, un director implicat și un om care și-a transformat profesia într-o adevărată vocație.
„Astăzi, peste școala noastră se așterne o tăcere adâncă. A plecat dintre noi un om care a adus lumină în sălile de clasă și în cancelarie, un profesor de chimie desăvârșit, un director dedicat, un diriginte implicat și un coleg de o rară valoare. Pentru dumneaei, catedra nu a fost doar o profesie, ci o vocație, iar școala a fost întotdeauna a doua casă”, au transmis reprezentanții liceului.
Potrivit colegilor, Maria Voicu a contribuit la formarea a numeroase generații de elevi, remarcându-se prin profesionalism, rigoare și devotament. Cei care au cunoscut-o spun că, dincolo de activitatea didactică și managerială, a fost un sprijin pentru colegi și un mentor pentru elevi.
Colectivul liceului a transmis condoleanțe familiei îndoliate și a subliniat că amintirea fostei profesoare va rămâne vie în comunitatea școlară.
„Plecarea sa lasă un gol imens în comunitatea Liceului Tehnologic «Henri Coandă», un gol pe care timpul îl va putea doar alina, niciodată umple. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este unul dintre mesajele transmise de colegii săi.