SPORT

Metalul Buzău își întărește lotul cu un campion al Ligii de Tineret și un fundaș japonez (FOTO)

Metalul Buzău continuă campania de transferuri înaintea debutului noului sezon din Liga 2 și a anunțat oficial încă două achiziții. În lotul pregătit de Valentin Stan au ajuns fundașul central Ricardo Căldăraru, împrumutat de la Farul Constanța, și japonezul Koki Hayashi, transferat din campionatul Letoniei.

Ricardo Căldăraru, căpitanul echipei Farul Constanța care a câștigat Liga de Tineret, va evolua sub formă de împrumut la Metalul în sezonul 2026-2027. Clubul buzoian mizează pe tânărul fundaș pentru consolidarea compartimentului defensiv.

„Ne-am înțeles cu Farul Constanța pentru împrumutul lui Ricardo Căldăraru”, au transmis oficialii Metalului.

La rândul său, Koki Hayashi, în vârstă de 24 de ani, vine după experiențe în Estonia și Letonia, unde a evoluat pentru Kalju și Ogre United. Fundașul japonez a declarat că stilul de joc practicat de Metalul Buzău a fost unul dintre principalele motive pentru care a ales formația buzoiană.

„Metalul Buzău joacă un fotbal atractiv și am simțit că stilul echipei se potrivește calităților mele. Atmosfera din vestiar este foarte bună și colegii mă ajută deja să învăț limba română”, a spus Hayashi după semnarea contractului.

Prin venirea lui Hayashi, Metalul are acum doi fotbaliști japonezi în lot, alături de Yasuhiro Hanada.

Campania de mercato a Metalului a fost una intensă în această vară. Pe lângă Căldăraru și Hayashi, gruparea buzoiană i-a mai adus pe Andrei Ureche, Raul Alecsandroaie, Geani Crețu, Tudor Zoicaș și Andrei Cubleșan, în timp ce mai mulți jucători au părăsit echipa după încheierea sezonului precedent.

Conducerea clubului speră ca noile achiziții să contribuie la îndeplinirea obiectivelor din ediția 2026-2027 a Ligii 2.

Sursa: Liga2.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button