Festivalul Cepei de Apă revine la Mărăcineni. Evenimentul are loc pe 27 septembrie

Comuna Mărăcineni se pregătește pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Cepei de Apă de Mărăcineni, eveniment programat duminică, 27 septembrie 2026, începând cu ora 15:00, la Baza Sportivă din satul Căpățânești.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, care spune că festivalul este dedicat atât muzicii și tradițiilor locale, cât și agricultorilor din comună.
„Ceapa de apă de Mărăcineni nu este doar un produs al pământului nostru, ci și un simbol al muncii, al tradiției și al oamenilor gospodari din comuna noastră”, a transmis primarul.
Pe scenă sunt anunțați Nicu Paleru, Nemuritorii, Taraful Plaiurile Mioriței, Cristina Maria, Nicolae și Angela Lazăr, Filofteia Drăghici, Alexia Butmălai, Eduarda, Ștefan Borcan, Alissia Doga, Dianna Ștefănescu și Denis Dumitrașche, alături de Ansamblul Folcloric „Floare de Bujor”, iar prezentarea evenimentului și recitalul vor fi susținute de Daniela Matache.
Potrivit primarului Constantin Dumitru, festivalul își propune să aducă în atenție munca agricultorilor din Mărăcineni și să transforme ceapa de apă, produs asociat tradiției agricole locale, într-un element central al sărbătorii comunei.
Festivalul Cepei de Apă de Mărăcineni este organizat de Primăria și Consiliul Local Mărăcineni, împreună cu Centrul Județean pentru Arte și Spectacol „George Ciprian” Buzău.
Evenimentul va avea loc duminică, 27 septembrie 2026, începând cu ora 15:00, la Baza Sportivă din satul Căpățânești, comuna Mărăcineni.
Primarul Constantin Dumitru îi invită pe locuitorii comunei să participe la sărbătoarea dedicată tradiției agricole locale și să se bucure de programul artistic pregătit pentru cea de-a doua ediție a festivalului.
