Alunecare de teren pe un drum județean aflat la finalul reabilitării

Prefectura Buzău anunță, joi, că, în urma precipitațiilor abundente din ultimele zile, au fost semnalate efecte locale asupra infrastructurii rutiere, producându-se viituri care au afectat drumurile comunale și sătești în zonele Vintilă Vodă, Blăjani și Calvini. La Bisoca, o alunecare de teren activă a afectat drumul județean DJ 204C, pe o lungime de aproximativ 40 de metri, existând posibilitatea extinderii spre un drum sătesc din zonă, informează News.ro.
Vicepreședintele CJ Buzău, Adrian Petre, a anunțat că drumul este în proces de reabilitare. „Avem o problemă la drumul de la Bisoca. Încă nu i-am făcut recepția finală. Astăzi o să merg, după această ședință, împreună cu domnii de la Direcția Tehnică, și o să vă comunicăm exact ce este pe teren”, a declarat Adrian Petre.
Acesta a precizat că nu este prima problemă apărută pe acel tronson. „Este același drum unde a mai fost o calamitate la sfârșitul anului trecut, în noiembrie, pe care constructorul și-a asumat-o pe banii lui”, a mai spus vicepreședintele CJ.
Potrivit primelor informații, de această dată pare a fi vorba despre o eroare de proiectare și că zona în care s-a produs alunecarea de teren nu ar fi fost marcată în proiect ca o zonă cu potențial de producere a alunecărilor de teren. Acest lucru se va stabili însă concret în cursul verificărilor care vor avea loc joi.