ADMINISTRAȚIE

ITM Buzău a descoperit nereguli în cadrul unei campanii naționale împotriva muncii nedeclarate

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău au desfășurat controale la mai mulți agenți economici din județ, în cadrul unei campanii naționale care a vizat combaterea muncii nedeclarate și verificarea respectării normelor de securitate și sănătate în muncă.

În urma verificărilor efectuate în județul Buzău, au fost controlați nouă angajatori, iar inspectorii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 14.000 de lei. Totodată, au fost dispuse 34 de măsuri obligatorii, cu termene clare pentru remedierea problemelor identificate în timpul controalelor.

Printre cele mai importante nereguli constatate s-au numărat neîndeplinirea măsurilor dispuse anterior de inspectorii de muncă, lipsa organizării activităților de securitate și sănătate în muncă, utilizarea stivuitoarelor de către persoane fără autorizație ISCIR și neautorizarea unor lucrători pentru activități specifice, precum manipularea transpaletelor.

Inspectorii au mai descoperit probleme legate de dosarele de personal, dar și încălcări ale legislației privind timpul de muncă, timpul de odihnă și evidența orelor lucrate de salariați.

La nivel național, campania derulată de Inspecția Muncii a dus la aplicarea unor amenzi de peste 8,2 milioane de lei. În cadrul controalelor au fost identificate sute de persoane care lucrau fără forme legale, iar inspectorii au dispus inclusiv oprirea unor echipamente considerate periculoase pentru angajați.

Potrivit reprezentanților ITM, combaterea muncii nedeclarate rămâne una dintre prioritățile instituției, iar acțiunile de control vor continua și în perioada următoare în toate domeniile de activitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button