PSD Buzău lasă deschisă colaborarea cu Constantin Toma pentru proiectele de dezvoltare ale municipiului și anunță EVALUĂRI DRASTICE în partid

Reorganizarea Organizației Municipale PSD Buzău după retragerea lui Constantin Toma din funcția de președinte nu va duce la o ruptură între partid și primarul municipiului. Liderii social-democrați au transmis că vor continua colaborarea pe proiectele considerate importante pentru oraș, însă într-un cadru mai riguros de analiză și cu o implicare mai mare din partea aleșilor locali.
Mesajul a fost transmis în cadrul conferinței de presă organizate vineri de organizația municipală, unde viceprimarul Ionuț Apostu și președintele PSD Buzău, Romeo Lungu, au prezentat direcția pe care partidul intenționează să o urmeze în perioada următoare.
Viceprimarul Ionuț Apostu a declarat că schimbările interne nu trebuie confundate cu o ruptură în administrația locală și că dezvoltarea municipiului rămâne prioritară.
„Ne continuăm activitatea după demisia domnului primar din funcția politică, dar asta nu înseamnă că nu facem echipă în continuare cu domnul primar”, a declarat Apostu.
Potrivit acestuia, majoritatea social-democrată din Consiliul Local , 14 din cei 23 de consilieri, va continua să susțină proiectele care aduc beneficii municipiului, indiferent de inițiator.
Totodată, conducerea PSD a anunțat că proiectele de hotărâre nu vor mai ajunge la vot fără o analiză politică și administrativă în interiorul partidului.
Înaintea fiecărei ședințe de Consiliu Local, consilierii municipali PSD vor avea întâlniri interne pentru analiza punct cu punct a proiectelor aflate pe ordinea de zi, iar eventualele observații vor fi discutate ulterior cu executivul Primăriei.
Mesajul transmis de organizația municipală a fost că scopul nu este blocarea administrației, ci asumarea unui filtru politic și administrativ mai atent.
„Nu vom bloca niciun proiect de hotărâre care vizează dezvoltarea orașului Buzău”, a afirmat viceprimarul Ionuț Apostu.
În paralel cu această nouă abordare, PSD Buzău anunță și o evaluare internă a activității politice a aleșilor locali și a structurilor de partid.
Președintele organizației județene, Romeo Lungu, a declarat că perioada următoare va aduce o analiză a implicării atât în Consiliul Județean, cât și în Consiliul Local, iar criteriul principal va fi activitatea politică desfășurată în partid.
„Vă garantez eu, ca președinte al organizației județene, că vom face o evaluare serioasă atât la Consiliul Județean, cât și la Consiliul Municipal, iar cei care nu vor să aibă muncă politică în cadrul partidului nostru nu vor mai face parte din viitoarea echipă a Consiliului Local sau din echipa partidului”, a declarat Romeo Lungu.
Liderul PSD a explicat că reorganizarea urmărește implicarea mai activă a consilierilor și reconectarea partidului cu membrii și cetățenii.
În același context, conducerea organizației a transmis că relațiile cu primarul Constantin Toma vor rămâne instituționale și transparente și a respins ideea unor înțelegeri politice informale.
Mesajul transmis la finalul conferinței a fost că PSD Buzău își propune o formulă de colaborare care să permită continuarea proiectelor pentru municipiu, fără blocaje politice, dar și cu o implicare mai mare a aleșilor locali în activitatea partidului și în relația cu cetățenii.