Un nou episod din JAFUL BANILOR PUBLICI! Primăria refuză să prezinte acte justificative pentru cheltuielile de la Casa Grădinarului

În urmă cu câteva săptămâni, Gazeta Buzoiană dezvăluia AICI , în premieră, contractul încheiat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău (CECAM), instituția care administrează Casa Grădinarului, cu Terra Horticultura SRL, pentru activitatea de permacultură de aici, în valoare de 288.000 de lei fără TVA, adică 36.000 de lei pe lună. Gazeta Buzoiană a solicitat Primăriei Buzău să explice ce cheltuieli acoperă acești bani, ce se produce și, mai ales, care este suprafața efectivă pe care se face permacultură. În locul unor explicații concrete, însoțite de documentele solicitate, Primăria ne-a transmis un răspuns, în care vorbește despre o suprafață de 1.813 metri pătrați amenajată pentru acest proiect, informație care nu ne spune, de fapt, nimic nou. Știm deja care este suprafața întregului spațiu și știm la fel de bine că în cei 1.813 metri pătrați sunt cuprinse clădirea, subsolul, laboratorul, sera și spațiile destinate activităților educaționale. Așa că, despre suprafața efectivă pe care se realizează activitatea de permacultură, nimic. E ținută la secret.
Așa cum am mai spus, Gazeta Buzoiană a cerut, în baza Legii 544, și documentele care să arate concret pe ce se duc banii pentru consumabile și materialele folosite la activitatea de permacultură. Am cerut aceste documente și pentru a verifica informațiile pe care le-am primit din sursele noastre, potrivit cărora în activitatea de la Casa Grădinarului sunt folosite pesticide, inclusiv produse prezentate drept omologate pentru agricultura ecologică, precum și vermorele la aplicarea acestora, dar și că sumele cheltuite pe utilaje, materiale și consumabile sunt mult peste ceea ce ar presupune, în mod normal, activitatea desfășurată acolo. Primăria nu ne-a pus însă la dispoziție documentele solicitate, astfel că nu am putut verifica aceste informații din acte. În lipsa documentelor, nu putem spune că aceste informații sunt dovedite, dar nici nu avem, din partea administrației, elementele care să ne permită să le infirmăm. Vă lăsăm mai jos răspunsul Primăriei.
Contractul de 288.000 de lei cu Terra Horticultura a fost confirmat
Ca să fie clar de la început despre ce bani vorbim, contractul a fost încheiat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău (CECAM), instituția care administrează Casa Grădinarului, cu Terra Horticultura SRL, societatea care prestează serviciile de horticultură și atelierele educative prevăzute pentru acest proiect.
Terra Horticultura SRL este o societate înființată la 24 decembrie 2025, parcă special pentru a se ocupa de permacultură la casa Grădinarului. Are sediul în Mărăcineni, județul Buzău, iar printre activitățile autorizate găsim cultivarea legumelor și pepenilor, cultivarea plantelor aromatice și medicinale și comerțul cu flori și plante.
Contractul încheiat cu CECAM are o valoare de 288.000 de lei fără TVA pentru opt luni, adică 36.000 de lei pe lună.
În răspunsul transmis Gazetei Buzoiene, Primăria recunoaște că a plătit acești bani și precizează că suma reprezintă contravaloarea serviciilor de horticultură și a atelierelor educative prevăzute în contract, în anexele acestuia și în oferta tehnică acceptată. Administrația municipală mai spune că Terra Horticultura a cumpărat din fonduri proprii utilajele, materialele profesionale, echipamentele și consumabilele necesare proiectului, dar, așa cum am specificat mai sus, nu prezintă nicio dovadă în acest sens.
În răspunsul transmis, Primăria raportează o cantitate de 454 de kilograme de produse obținute în cadrul activității, între care 275 de kilograme de roșii, 42 de kilograme de vinete și 88 de kilograme de dovleac, la care se adaugă alte culturi, precum și 30 de buchete de ceapă roșie, gălbenele și 30 de plante de cimbru. Menționează că au fost distribuite unor familii vulnerabile, Centrului pentru persoane vârstnice „Alexandru Marghiloman” și copiilor implicați în Urban Camp, specificând aproximativ 1.200 de participanți la aceste activități. Cifrele vin să dreagă, într-un fel, imaginea proiectului și să arate o producție consistentă, numai că, în documentele nu au fost puse la dispoziția noastră. Nu ni s-a prezentat un raport de producție sau un document din care să putem verifica aceste cantități și modul în care au fost ele stabilite, așa cum am solicitat. Or, pentru un contract de 288.000 de lei fără TVA, plătit pentru servicii de horticultură și activități educaționale, este firesc să existe documente prin care beneficiarul să poată verifica ce s-a făcut efectiv și pentru ce plătește.
Pentru că am aflat din sursele noastre că la Casa Grădinarului se folosesc pesticide și vermorele pentru aplicarea lor, iar pe utilaje, materiale și consumabile s-ar cheltui sume foarte mari, greu de justificat, am vrut să verificăm aceste informații în documente, dar, așa cum am mai spus deja, Primăria nu ni le-a pus la dispoziție, deci nu le-a infirmat încă. Acest fapt ne îndreptățește să credem în continuare că acolo are loc un jaf pe bani publici.
Extinderea suprafeței înseamnă extinderea cheltuielilor
Mai departe, administrația municipală transmite că proiectul va fi dezvoltat în etape, că sunt prevăzute extinderea suprafețelor cultivate, diversificarea culturilor, dezvoltarea activităților educative și implicarea școlilor, că scopul urmărit este educația pentru alimentație sănătoasă și protecția mediului, folosirea produselor în activități sociale și comunitare și dezvoltarea infrastructurii. Însă când am cerut însă date concrete despre etapa următoare, administrația a precizat că nu poate comunica acum suprafețele suplimentare, producția viitoare și nici calendarul exact al extinderii.
Motivul invocat este că acestea depind de proiectele aprobate, documentațiile tehnice, resursele financiare disponibile și condițiile legale.
Răspunsul este semnat de primarul Constantin Toma și de viceprimarul Oana Gheorghiu, cei doi care refuză justificarea cu documente a cheltuielilor exorbitante din banii buzoienilor. Stăpâni pe averea noastră.

Primăria pretinde că activitatea de permacultură se desfășoară pe o suprafață de 1.813 metri pătrați, dar nu ne spune cât din ea este efectiv cultivată. În cei 1.813 metri pătrați intră însă și sera, laboratorul, subsolul, clădirea și spațiile destinate activităților educaționale, așa că cifra prezentată nu reprezintă suprafața terenului pe care se face efectiv permacultură. Dacă ne uităm la suprafața care poate fi văzută cu ochiul liber, aceasta pare să fie undeva între 200 și 400 de metri pătrați, nu 1.813, lucru pe care îl pot confirma și cei care au trecut pragul Casei Grădinarului. Fără suprafața real cultivată, producția de 454 de kilograme prezentată de administrație și costul de 36.000 de lei pe lună rămân fără un reper clar. Nu știm pe ce suprafață au fost obținute aceste produse și nici ce înseamnă, în concret, activitatea horticolă pentru care se plătesc sume colosale din banii buzoienilor.