CONCURSUL DIRECTORILOR | Oamenii lui Constantin Toma, cele mai multe desemnări ca titulari în comisiile care vor evalua candidații la șefia școlilor

Consiliul Local Municipal Buzău se reunește mâine, 6 octombrie, în ședință de îndată, iar unul dintre proiectele supuse votului stabilește reprezentanții CLM în comisiile de evaluare a probei de interviu pentru concursul de directori și directori adjuncți. Lista propusă arată o concentrare evidentă a pozițiilor de titular, în sensul că, cele mai multe ajung la viceprimarul Oana-Ramona-Cătălina Gheorghiu, apoi la Teodor Cojocaru, Dragoș-Constantin Giurgea, Vasile Murguleț și Ionuț Voicu, consilieri municipali cunoscuți ca fiind printre cei mai apropiați oameni ai primarului Constantin Toma.
Este importantă această precizare, pentru că nu vorbim despre o repartizare oarecare a unor consilieri în comisii. Cei cinci formează nucleul de consilieri municipali care, în administrația lui Constantin Toma, au fost în mod constant în zona de încredere a primarului, iar acum se regăsesc cu cele mai multe poziții de reprezentant titular în comisiile care vor evalua candidații pentru conducerea școlilor.
Proiectul de hotărâre nr. 186 privește 30 de unități de învățământ din municipiul Buzău, pentru fiecare fiind propus un reprezentant titular al Consiliului Local și un membru supleant. Documentul este inițiat de viceprimarul Oana-Ramona-Cătălina Gheorghiu și urmează să fie supus votului în ședința de mâine. Pentru cei interesați, proiectul de hotărâre poate fi consultat mai jos.
În fruntea listei se află chiar Oana Gheorghiu, cu patru desemnări ca titular. Ea este propusă să reprezinte Consiliul Local în comisiile pentru Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu”, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” și Școala Profesională Sanitară.
Cu câte trei poziții de titular apar Teodor Cojocaru, Dragoș-Constantin Giurgea, Vasile Murguleț și Ionuț Voicu.
Teodor Cojocaru este propus titular la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter” și Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”.
Dragoș-Constantin Giurgea este propus la Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman”, Liceul Agricol „Dr. C. Angelescu” și Școala Gimnazială „Episcop Dionisie Romano”.
Vasile Murguleț figurează ca titular la Liceul de Arte „Margareta Sterian”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” și Grădinița cu Program Prelungit „Bobocel de Micro III”.
Ionuț Voicu este propus titular la Liceul Tehnologic de Meserii și Servicii, Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 și Grădinița cu Program Prelungit nr. 6. Proiect Nr. 186 – Desemnare Rep…
Sunt, așadar, 16 dintre cele 30 de poziții de titular concentrate numai la acești cinci consilieri, iar printre unitățile unde aceștia vor intra în comisiile de interviu se numără unele dintre cele mai importante din municipiu: „B.P. Hasdeu”, „Spiru Haret”, „Iolanda Balaș Soter”, „Alexandru Marghiloman” și „Margareta Sterian”.
Florin Drăgulin apare de șase ori, dar numai o dată ca titular, în rest este propus ca supleant. Numărul total al desemnărilor poate crea o imagine înșelătoare dacă nu este făcută diferența între titular și supleant. Florin Drăgulin apare în șase dintre cele 30 de comisii, mai mult decât oricare alt consilier, însă în cinci cazuri este supleant și doar într-unul reprezentant titular. În schimb, Oana Gheorghiu are toate cele patru desemnări ca titular, iar Cojocaru, Giurgea, Murguleț și Voicu câte trei.
Consilierii locali nu numesc directorii, dar reprezentanții desemnați de CLM vor face parte din comisiile care îi vor evalua pe candidați la interviu. Iar modul în care au fost făcute aceste desemnări, cu cele mai multe poziții de titular concentrate la consilieri cunoscuți ca fiind apropiați ai lui Constantin Toma, poate alimenta suspiciunea că punctajele acordate la interviu ar putea fi influențate în favoarea intereselor primarului.
Asta înseamnă că distribuția propusă prin proiectul care ajunge mâine la vot este cât se poate de relevantă. Consilierii cunoscuți ca fiind cei mai apropiați de Constantin Toma primesc cele mai multe poziții de titular și ajung la masa evaluării candidaților pentru conducerea unor importante unități de învățământ din Buzău.
Proiectul de hotărâre propus de municipalitatea buzoiană pentru ședința de mâine funcționează ca o hârtie de turnesol pentru o realitate despre care până de curând se vorbea mai ales pe surse: în jurul primarului Constantin Toma se află în continuare o bună parte dintre consilierii locali ai PSD Buzău, iar lista titularilor pentru comisiile de interviu scoate această apropiere la vedere.
Mâine, dacă aceste propuneri trec de votul CLM, Constantin Toma va avea, prin oamenii săi din comisiile de interviu, un cuvânt de spus în evaluarea candidaților și, implicit, în stabilirea celor care vor ajunge la conducerea școlilor din Buzău.