Peste 100 de copii au participat la „Carnavalul Poveștilor la Teatru”. Premiera „Zambila și vampirii” a umplut sala Teatrului „George Ciprian”
Teatrul „George Ciprian” din Buzău a fost, sâmbătă, 31 octombrie, locul unei întâlniri dedicate copiilor și familiilor, în cadrul primei ediții a evenimentului „Carnavalul Poveștilor la Teatru”. Peste 100 de copii au participat la ateliere creative, iar premiera spectacolului „Zambila și vampirii” a atras aproximativ 250 de spectatori.
Evenimentul organizat de Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian” a transformat teatrul într-un spațiu de joacă și creativitate. Copiii au avut ocazia să sculpteze și să picteze dovleci, pe care i-au transformat în decorațiuni originale și pe care le-au putut lua acasă.
Programul a continuat cu jocuri, dans, mascote și pictură pe față, iar cei mici au intrat în atmosfera carnavalului costumați în personajele preferate. Organizatorii au amenajat și un spațiu special pentru fotografii, astfel încât familiile participante să păstreze amintirea acestei zile.
Atracția principală a fost însă premiera spectacolului „Zambila și vampirii”, care a adus în sala teatrului aproximativ 250 de spectatori. Comedia pentru întreaga familie îi introduce pe spectatori într-un castel misterios, unde vampirul Vladimir Sângerescovici își vede liniștea tulburată de apariția Zambilei și a lui Fasole. Situațiile comice și personajele neobișnuite au fost primite cu râsete și aplauze atât de copii, cât și de adulți.
Din distribuție fac parte Dragoș Dumitru, Ioan Păduraru, Zabi Tudor, Dan Raspopa și Grațiela Elena Petrescu.
Prima ediție a „Carnavalului Poveștilor la Teatru” a fost concepută ca un eveniment prin care organizatorii își propun să apropie familiile de lumea spectacolului, îmbinând activitățile recreative cu experiența unei reprezentații teatrale. Centrul „George Ciprian” anunță că intenționează să continue proiectul și în anii următori, cu noi activități și surprize pentru copii.
Ce spectacole sunt programate la Teatrul „George Ciprian” în noiembrie
După evenimentul dedicat copiilor, teatrul buzoian continuă luna noiembrie cu un program care include atât spectacole pentru cei mici, cât și producții adresate publicului adult.
Calendarul reprezentațiilor anunțate este următorul:
- 11 noiembrie, ora 19:00 – „Chirița în provincie”, de Vasile Alecsandri, regia Daniel Bucur;
- 14 noiembrie, ora 11:00 – „Lampa lui Aladdin”, după „O mie și una de nopți”, regia Ionuț Octavian Ghinea;
- 15 noiembrie, ora 18:00 – „Weekend de adio”, de William Douglas Home, adaptare Marc-Gilbert Sauvajon, regia Dan Tudor;
- 17 noiembrie, ora 19:00 – „Chirița în Iași”, de Vasile Alecsandri, regia Daniel Bucur;
- 27 noiembrie, ora 19:00 – „Iona”, de Marin Sorescu, regia și muzica Vlad Trifaș.
Biletele pot fi cumpărate de la sediul Centrului Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian”, din Aleea Castanilor nr. 1, de la agenția de bilete din incinta Galeriilor de Artă, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, sau online, pe www.teatrulgeorgeciprian.ro














