POLITICĂ

Gabriel Avrămescu, candidat PNL Buzău pentru Camera Deputaților: Mocanu de la PMP minte. Nu sunt finul lui Cristi Bîgiu!

Observ cum, de ceva timp, domnul Mocanu de la PMP își concentrează campania electorală pe atacuri la persoană, total nefundamentate, care mă vizează direct.

Am decis, împreună cu echipa PNL Buzău, să venim în fața buzoienilor cu un mesaj decent, fără atacuri gratuite și fără a face referire la relațiile personale, de familie, ale contracandidaților noștri.

Aflu, de la domnul deputat PMP, Adrian Mocanu că aș fi nășit de domnul BÎgiu, fost președinte al CJ Buzău, și că nu aș cunoaște detalii despre investiția pe care a făcut-o guvernul PNL pentru reabilitarea viaductului de la Siriu.

Aș vrea să fac câteva precizări clare pentru buzoienii care au fost dezinformați de dl. Mocanu:

  1. Nu sunt nășit de domnul Cristi Bîgiu!
  2. Viaductul de la Siriu este un proiect început după doi ani (februarie 2018) de la momentul în care colegii de la Secția Drumuri Naționale Buzău, respectiv dl. Leon Velicu, șeful secției, a sesizat existența unor deteriorări la nivel de suprastructură, calea 1 (placa de suprabetonare în suprafață de circa 2mp), respectiv o gaură în carosabil.

De reținut! Conducerea secției a făcut nenumărate sesizări cu privire la prioritizarea reabilitării viaductului după ce, în urma mai multor revizii curente și periodice, au fost observate probleme majore la nivelul structurii viaductului. În ciuda tuturor demersurilor, făcute de Secția Drumuri Naționale Buzău, în perioada guvernării PSD, nu a fost făcut niciun pas pentru demararea proiectului de reabilitare a celui mai important drum care leagă Buzăul de Covasna și Brașov.

În plus, după ce carosabilul s-a surpat și traficul a fost restricționat, au mai trecut încă doi ani până la începerea lucrărilor. Oamenii trebuie să știe că reabilitarea viaductului va fi gata anul viitor, în timpul guvernării liberale care s-a implicat la fiecare etapă de lucrări. Peste 3,2 milioane de lei au fost investite pentru ca viaductul să fie sigur pentru traficul din zonă.

Îi cer domnului Mocanu să lase deoparte mesajele politice fără rost și să înțeleagă că buzoienii văd proiectele concrete care se întâmplă la Buzău, proiecte demarate și finanțe de Guvernul PNL. Totodată, fac apel la decență în această campanie electorală. În plus, consider că declarațiile referitoare la relațiile mele de familie trebuie verificate înainte de a fi publicate.

Cod Mandatar 11200025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button