ADMINISTRAȚIE

Locuitorii comunei Vadu Pașii au de luat o decizie importantă

Cea mai mare investiție pe care a cunoscut-o până comuna Vadu Pașii așteaptă „girul” cetățenilor comunei.
Peste 600 de miliarde de lei vechi vor ajunge în comună dacă se demonstrează că proiectul de introducere a rețelei de alimentare cu gaze are adresabilitate.
Primăria Vadu Pașii trebuie să demonstreze că are din partea locuitorilor comunei cel puțin 3000 de cereri de racordare la rețeua de gaze pentru a putea primi punctaj maxim la evaluarea cererii de finanțare, așa încât să fie aprobată finanțarea investiției în valoare de 600 de miliarde de lei vechi de către Ministerul Fondurilor Europene pe „Programul Infrastructură Mare”.
Primăria Vadu Pașii a depus deja avizele prevăzute în certificatul de urbanism eliberat de Consiliul Județean, iar acum trebuie să demonstreze că oamenii din comună chiar își doresc această investiți, pentru a putea primi banii de la ministerul mai sus menționat.
Potrivit legislației în vigoare, pentru primele 3000 de cereri de racordare care vor fiundamenta cererea de finanțare pentru realizarea investiției, racordarea va fi gratuită.
„Întreaga investiție depinde de aceste cereri ale cetățenilor comunei. Ei vor decide, practic, dacă vom avea sau nu rețea de aliemntare cu gaze în comuna Vadu Pașii, pentru că noi trebuie să
însoțin cererea de finanțare de aceste ceceri. Noi, ca administrației locală nu putem să ne luăm angajamente fără acoperire. La nivelul Primăriei s-au alcătuit câteva echipe, care merg din poartă în poartă pentru completarea formularelor. Sunt oameni pe care nu îi găsim acasă. Sunt și oameni care s-au iritat fără fundament și unii care se opun, pentru că asta au făcut dintotdeauna, s-au pus împotriva a tot ceea ce mișcă în această comună, în sensul bun al cuvântului. Munca cu omul nu este deloc ușoară. Am fost la ei, am vorbit, vom vedea cum vor sprijini dânșii acest proiect. Nu eu am hotărât să acord gratuitate primelor 3000 de cereri, legea prevede asta, iar noi avem formulare unde vor semna și vor vedea clar, fiecare în parte, numărul cererii sale. Este adevărat că putem depune acest proiect și într-o săptămână, dar și în trei luni. Dar cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că în cazul în care pandemia ne mai dă bătăi de cap, vom întârzia și vor fi întărziați și la plată. Asta în cazul în care vom reuși să obținem aceste cereri. Ca să nu mai vorbim de faptul că această investiție presupune niște condiții foarte stricte, deoarece cu gazele nu te joci, plus că sunt foarte multe. Dacă nu respectăm condițiile de acordare a acestor avize, putem avea mai multe nenorociri decât beneficii”, a declarat primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon, care a mai subliniat că va fi înființat un sistem de de alimentare cu gaze inteligent, care presupune ultimul model de contori aprobați de Uniunea Europeană și contorizare inteligentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button