POLITICĂ

Fiecare cu varianta sa în scandalul de la Beceni

Fiecare dintre cei doi fruntași ai Primăriei Beceni are propria variantă legat de încăierarea de miercuri seară, care s-a finalizat cu internarea în spital a primarului Adrian Burlacu.

Acesta din urmă trimite un mesaj de pe patul de spital, în care se plânge de modul în care a fost tratat de viceprimarul comunei care, spune el, ar fi încercat să îl sechestreze în restaurant după ce l-ar fi bătut împreună cu oamenii săi:

„Apel la normalitate!

Fac apel astăzi, de pe patul de spital, la oamenii care mă cunosc și care știu că sunt și voi rămâne un om onorabil. Sunt nevoit să mă expun în ipostaze intime, deloc plăcute pentru mine, dar mai ales, pentru familia mea, întrucât, deși am fost victima unei agresiuni provocate de fostul primar al comunei Beceni, tot eu sunt cel denigrat chiar de agresori.

Au circulat, astăzi, în mediul online, anumite fotografii în care am fost surprins după ce am fost lovit de mai multe ori de fostul primar Dumitru Constantin. Mă simt dator să descriu acele fotografii, întrucât anumite persoane rău-intenționate au încercat să ducă în derizoriu imaginea mea sugerând fals că aș fi fost băut și agresiv.

Imaginile surprinse de oamenii lui Constantin, care m-au sechestrat în restaurantul în care mă aflam, sunt de la momentul în care mi-am revenit din leșin udat fiind cu apă atunci când agresorii probabil s-au speriat pentru că am căzut inconștient și, posibil, să-și fi dat seama că exista pericolul să mă fi omorât.

Am reușit să mă dezmeticesc și am încercat să plec intenționând să sun la 112 după ajutor pentru că aveam gura plină de sânge și mă simțeam foarte rău. Fostul primar încerca să mă convingă să rămân trăgând de hainele mele și insistând să ne înțelegem fără să chem ambulanța.

Cămașa pe care a purtat-o primarul Adrian Burlacu în seara cu pricina

Am observat atunci că ușa restaurantului era încuiată și că nu mi se permitea să ies. Am reușit totuși să apelez 112 și abia atunci agresorii au deschis ușa pentru echipajul de la ambulanță.

Am ajuns la spital, unde sunt de 24 de ore pentru că medicii susțin că trebuie să rămân sub supraveghere și este nevoie de mai multe investigații.

Fac apel la autorități pentru siguranța mea, dar și pentru a familiei mele. În același timp, cred că agresorii de acest gen îi pun în pericol pe locuitorii din Beceni la fiecare pas. Dacă eu, ca primar am fost lovit cu bestialitate pentru că refuz să ascund fărădelegile fostului primar Constantin, atunci, un om simplu din Beceni poate să pățească același lucru oricând.

Nu am să las situația aceasta să treacă pur și simplu. Voi cere autorităților să facă dreptate, voi merge în fața instanțelor competente încercând să demonstrez cât de periculos sunt fostul primar și oamenii pe care acesta îi pune să-i agreseze pe locuitorii comunei. Nu voi renunța până când nu voi face dreptate, în ciuda încercării agresorilor de a mă intimida.”

Restaurantul viceprimarului comunei Beceni, în care a avut loc încăierarea

Viceprimarul comunei Beceni, Laurențiu Constantin, are o altă variantă și spune că, de fapt, primarul ar fi încercat să îl sechestreze în propriul biroul din Primărie pe el și pe consilierul local Ștefan B., că i-ar fi amenințat că va arunca cheia pe geam și că nu va ieși niciunul viu, după care s-au împăcat și au căzut de acord să se cinstească cu un pahar de vin în restaurantul său aflat lângă sediul Primăriei.

Laurențiu Constantin mai spune că în restaurantul aflat la parter se aflau mai multe persoane și că primarul ar fi cerut să urce sus, ca să nu fie văzut.

Acolo ar fi avut altercația dintre consilierul local Ștefan B. și primarul Adrian Burlacu, în timp ce viceprimarul susține că se afla la toaletă.

Acesta se apără și mai spune că nu el l-a lovit pe primaurl Burlacu ci că s-ar fi tăvălit singur pe jos, s-ar fi dezbrăcat și l-ar fi lovit și pe alesul local, pe care avea necaz deoarece i-a făcut multe reclamații la Parchet.

Poliția a deschis un dosar în acest caz și urmează, urmând să stabilească circumstanțele în care s-a produs altercația și vinovații.

Sursa FOTO: Adevărul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button