CULTURĂ

Muzeul Județean Buzău vine în sprijinul elevilor de gimnaziu cu un proiect important

Muzeul Județean Buzău anunță implementarea proiectului Back to Life, Back to Culture, Back to School, realizat în parteneriat cu Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău și Club Rotary Buzău.

            Scopul proiectului este de a-i ajuta pe elevii de gimnaziu, din județul Buzău, să-și gestioneze emoțiile, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), și să dezvolte atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți. Închiderea școlilor, cursurile în regim online, lipsa interacținii directe cu prietenii și colegii, avalanșa de informații referitoare la evoluția epidemiei – toți acești factori stresanți au efecte negative asupra copiilor, pentru care activitățile de educație nonformală, desfășurate în muzeu, pot fi un sprijin real.

            Pornind de la premisa că spațiul muzeal este, între altele, un mediu terapeutic, unul dintre obiectivele proiectului  Back to Life, Back to Culture, Back to School este să faciliteze exprimarea emoțiilor prin artă, iar lucrările artistice expuse în Muzeul Județean Buzău îi vor ajuta pe copii în acest demers.

            Activitățile propuse urmează a se desfășura sub forma a cinci ateliere interactive, coordonate de către specialiști și voluntari, din cadrul instituțiilor partenere.

            Workshopurile se organizează la sediul Muzeului Județean Buzău, cu respectarea normele sanitare în vigoare și cu maximum 5 participanți per atelier, fiind planificate astfel:

Nr. crt.AtelierulDataIntervalul orarDurata unui atelier
1Călătorie în țara emoțiilor I22 martie 5 aprilie 19 aprilie 10 mai 24 mai10:00 – 12:10 (două ateliere)50 min. (10:00 – 10:50/ 11:20 -12:10)
2Bunele  maniere22 martie 5 aprilie 19 aprilie 10 mai 24 mai10:00 – 12:10 (două ateliere)50 min. (10:00 – 10:50/ 11:20 -12:10)
3Emoții vizuale22 martie 5 aprilie 19 aprilie 10 mai 24 mai10:00 – 12:20 (un atelier)120 min., cu pauză în intervalul orar 11:00 – 11:20
4Debate22 martie 5 aprilie 19 aprilie 10 mai 24 mai10:00 – 12:10 (două ateliere)50 min. (10:00 – 10:50/ 11:20 -12:10)
5Sunet și echilibru22 martie 5 aprilie 19 aprilie 10 mai 24 mai10:00 – 12:10 (două ateliere)50 min. (10:00 – 10:50/ 11:20 -12:10)
6Călătorie în țara emoțiilor II27 martie 10 aprilie 24 aprilie 15 mai 22 mai14:00 – 16:10 (două ateliere)50 min. (14:00 – 14:50/ 15:20 -16:10)

            Pentru detalii și programări vă rugăm să trimiteți un e-mail, de luni până duminică, la adresa atelieremuzeubuzau@gmail.com, conform modelului:

             Subsemnatul/a,…, domiciliat/ă în…, str…., nr…., bl… ap…, telefon…., e-mail…, părintele/ reprezentantul legal al elevului/ elevei… îmi exprim acordul,  pentru participarea copilului meu la atelierul/ atelierele… organizat/e în data/ datele….., aferent/e proiectului Back to School, Back to Culture, Back to Life. Declar pe propria răspundere că am fost informat cu privire la activitățile proiectului amintit. De asemenea, declar că sunt de acord ca fotografiile rezultate în urma activităţilor să fie utilizate pentru promovarea proiectului Back to School, Back to Culture, Back to Life și pe canalele social media ale Muzeului Județean Buzău.

            Accesul este liber la toate atelierele organizate în cadrul proiectului!

Manager,

dr. Daniel COSTACHE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button