Bugetul pe 2021, propus de primarul Constantin Toma, criticat vehement de deputatul Gabriel Avrămescu
Prezent luni într-o conferință de presă, președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu a atras atenția asupra faptului că majorările taxelor și impozitelor locale aprobate în decembrie de Consiliul Local, la propunerea primarului Constantin Toma, nu se regăsesc în estimările privind încasările de anul acesta, astfel încât în final și bugetul propus pentru anul 2021 să fie mai mare.
Totodată, deputatul Gabriel Avrămescu a atras atenția asupra mai multor aspecte ce apar în proiectul bugetului și care nu ar fi oportune. De pildă, cumpărarea anul acesta a unor autobuze hibrid dar și alocarea a 3. 2 milioane de euro pentru Gloria Buzău, echipă care nu poate accede în eșalonul superior.
„Vrem să mai cumpărăm încă 20 de bucăţi de autobuze hibrid rulate ori 100 de mii de lei bucata, asta înseamnă 2 milioane de lei. 400 de mii de euro se vor duce în aceste autobuze rulate. Aţi auzit vreodată autobuzele astea hibrid care merg prin oraş? Vi se pare că merge vreunul pe baterii? La transporturi, la punctul 15 apare un studiu de fezabilitate pentru apă, iluminat, canalizare pe şoseaua Constanţei, la Gloria Buzău în ultimii ani, în perioada 2018-2021 au fost alocaţi 72.866 de mii de lei. Asta înseamnă 15 milioane de euro daţi din banii buzoienilor. Pentru ce? Aruncăm bani pe fereastră la o echipă de handbal, unde nu numai că nu avem niciun sau nicio jucătoare din Buzău, dar nu avem nici grupe de copii sau juniori. Ca să fie dezmăţul până la capăt, în 2021 le dăm încă 3,2 milioane de euro. Dar oare 1 milion de euro nu era suficient? (…) Cum putem să ţinem tinerii în oraş ? Să le facem casa grădinarului, să le facem grajduri, să facem cimitire? Aşa ţinem tinerii în oraş? Sau să facem o sală de conferinţe la Dacia? Eu nu am văzut în toată proiecţia asta bugetară, măcar inserată ideea de parc industrial în municipiul Buzău. Nu am văzut inserată ideea de locuinţe pentru tineri ANL, deşi Agenţia Naţională pentru Locuinţe are programe în derulare pentru construcţia unor astfel de imobile, unor apartamente prin ANL”, a spus Gabriel Avrămescu.
Pentru că e nevoie ca proiectul bugetului local să fie îmbunătățit iar banii municipiului să fie mai bine împărțiți anul acesta, liberalii spun că vor veni cu mai multe amendamente. Realizarea unui parc industrial, a unui studiu de fezabilitate pentru locuințe ANL, un bazin de înot, dar și o linie de troleibuz sunt pe lista amendamentelor pe care liberalii le vor aduce pentru a fi introduse în proiectul bugetului pe anul în curs.
”Dacă diminuăm bugetul de la Gloria Buzău cu vreo 2 milioane de euro şi lăsăm doar un milion de euro, putem face un studiu de fezabilitate pentru parc industrial. Noi mai propunem un studiu de fezabilitate pentru locuinţele tinerilor, de tip ANL. Studiu de fezabilitate pentru spital. Să îl treacă în lista de investiţii. De ce nu îl trece în listă să îl avem, să îl bugetăm? Bazin didactic de înot. Focşaniul are bazin făcut prin Compania Naţională pentru Investiţii. Noi stăm şi ne uităm de zeci de ani la un bazin închis şi ne rugăm, poate, poate. Câţi bani s-au chetuit la Gloria, vreo 15 milioane de euro, nu aveam bani să facem vreo 3 bazine de înot? Ne preocupă transportul acesta verde, energie verde, dar până acum un studiu de fezabilitate pentru o linie de troleibuze în oraşul ăsta oare nu se putea face? Nu am putea face în fiecare weekend, pe modelul vestic, aici pe platou la Dacia că avem nişte căsuţe, o piaţă volantă pentru producătorii din Buzău, pentru producătorii de la Glodeanu Sărat, de la Lipia, de la Săpoca, să vină să îşi aducă produsele aici, să le vândă?”
SURSA: ȘansaNews