POLITICĂ

Gabriel Avrămescu, deputat PNL Buzău: Domnule primar, mințiți buzoienii de ani de zile! De ce la Vrancea se poate și la Buzău nu e niciodată „momentul”?

Cu uimire mi-a fost dat să aflu că un parc industrial pentru Buzău nu e o  investiție bună pe motiv că oricum există spații care nu sunt închiriate în zonele industriale din Buzău și care își așteaptă investitorii.

Despre ce spații vorbiți, domnule Toma? Unde se află, cine deține acele spații și încasează banii din chirii, domnule primar?

Observ că mai nou, Parcul Industrial Buzău nu mai este un proiect bun deși același domn Toma s-a autopromovat în campaniile electorale cu această investiție pe care le-a promis-o buzoienilor.

Toma a mințit în 2016, a mai mințit încă o dată în 2019, când a declarat sus și tare care face mare parc industrial în Buzău. 

Nu numai că nu l-a făcut, dar nici nu vrea să-l facă pentru că, ATENȚIE, “nu e momentul”. Această exprimare nefericită se găsește în expunerea de motive transmisă de Primăria Buzău, după ce PNL Buzău a depus o serie de amendamente la propunerea de buget local prin care a solicitat printre altele și direcționarea banului public către un studiu de fezabilitate ce stă la baza construcției unui parc industrial în municipiul Buzău. 

Mai aflu de la domnul Toma că nu mai e „momentul” pentru această investiție și pentru că îi lipsește autostrada până la Buzău. Țin să-i reamintesc domnului primar că primii pași pentru demararea lucrărilor la infrastructura rutieră care leagă Buzăul de București, printr-un tronson de autostradă, au fost făcuți deja. Acesta este și motivul pentru care autoritățile din Vrancea au ales să facă lucrurile în paralel și să bugeteze un studiu de fezabilitate pentru un parc industrial astfel că, până la momentul la care autostrada Ploiești-Buzău-Focșani va fi gata, Vrancea va avea parcul gata și investitorii vor sări Buzăul și se vor așeza confortabil în județul vecin. Acest lucru se va întâmpla pentru că la Buzău „nu e momentul”.

Dar de ce în programele de candidatură ale domnului primar PSD, Constantin Toma, a fost momentul să fie promovată construcția unui parc industrial și acum, când îl propune PNL Buzău, nu mai e oportun? 

Poate pentru că managementul de tip dictatorial încă persistă la Buzău, pe când la Vrancea s-a schimbat modul de lucru și acolo SE POATE! 

Poate pentru că PNL Buzău a mai propus ca pentru atragerea investitorilor să le fie oferite acestora spațiile cu titlu gratuit pentru o perioadă deterrminată de timp.

Buzăul este unul dintre municipiile din România care nu este luat în calcul de investitori dintr-o serie de motive care se țin în lanț. Printre acestea și lipsa forței de muncă, întrucât în Buzău nu a existat un centru universitar de stat care să-i fi ținut pe tineri acasă și totodată să le fi asigurată calificarea. Cu toate astea, Buzăul are un potențial enorm de dezvoltare, însă totul se oprește în pixul autorității locale lipsite de o viziune axată pe interesul buzoienilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Conținutul este protejat !