ȘTIRILE ZILEI

Copii salvați de luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale din mâinile tatălui violent

Astăzi, 15 iunie a.c., în jurul orei 11.20, Dispeceratul Poliției municipiului Buzău a fost sesizat prin apel 112 de către o femeie, care a precizat că soțul său agresează copiii care au rămas la domiciliul acestuia.

          În baza sesizării, la fața locului a fost dirijat de îndată un echipaj de siguranță publică, dar și polițiști de proximitate, care au constatat că bărbatul avea un comportament recalcitrant, necooperant.

          La faţa locului a fost direcţionată şi o echipă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Având în vedere că bărbatul s-a încuiat în locuință şi în cazul sesizărilor privind violența domestică, polițiștii pot pătrunde în imobil fără acordul proprietarilor, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au intrat în încăperea în care se afla bărbatul și au procedat la imobilizarea acestuia.

          Bărbatul a fost condus la sediul Poliției municipiului Buzău în vederea continuării cercetărilor, sub coordonarea Parchetului, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

Totodată, au fost informate autorităţile competente pentru consilierea celor doi copii minori şi luarea măsurilor legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Conținutul este protejat !