Persoanele cu nevoi speciale vor avea o sală multifuncțională numai a lor
Președintele Consiliului Județean Buzău a făcut o vizită la șantierul deschis pe strada Horticolei, unde se construiește o sală multifuncțională cu gradene și funcțiuni conexe pentru persoanele cu dizabilități.
Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău este beneficiarul lucrării, iar finanțarea este asigurată de Compania Națională de Investiții.
După ce va fi construită, clădirea va fi izolată în cadrul unui proiect ce vizează „eficientizarea energetică a energetică a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Buzău – proiect finanțat din fonduri europene.”„Încă două proiecte destinate persoanelor cu nevoi speciale prind contur și se vor finaliza până în toamna acestui an: Construire sală multifuncțională cu gradene și funcțiuni conexe pentru persoanele cu dizabilități – proiect pentru care am obținut finanțare prin Compania Națională de Investiții Eficientizarea energetică a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Buzău – proiect finanțat din fonduri europene.Oferirea tuturor condițiilor persoanelor cu dizabilități reprezintă o prioritate pentru mine. Este foarte important să le înțelegem nevoile, să-i susținem și să le fim aproape.”, este mesajul postat de președintele Consiliului Județean Buzău pe Facebook.
Sursa FOTO: Facebook