Au fost sfințite casa praznicală și capela mortuară de la biserica „Sfântul Gheorghe”, din comuna Mărăcineni
Credincioșii din comuna Mărăcineni au participat la slujba oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, urmată de sfințirea casei praznicale și a capelei mortuare.
Duminică, 23 aprilie 2023, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Căpățânești, comuna Mărăcineni, a fost oficiată o slujbă deosebită, care a marcat rodul ostenelilor preoților, enoriașilor și reprezentanților administrației locale.
După Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți, a avut loc slujba de sfințire a case praznicale și a capelei mortuare construite recent în curtea lăcașului de cult.
Duminică după-amiază, primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, a postat pe Facebook următorul mesaj:
„Hristos a înviat!
Stimați locuitori,
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost prilej de înaltă bucurie duhovnicească pentru comuna noastră. Astăzi, la serbarea hramului bisericii din Căpățânești, ne-am bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit slujba arhierească împreună cu un sobor de preoți.
Ne-am bucurat întreit, căci, pe lângă momentul important al trăirii Sfintei Liturghii și al prezenței Întâistătătorului Eparhiei noastre, astăzi am sfințit casa praznicală și capela mortuară din cadrul parohiei Căpățânești.
De acum înainte, toate slujbele rânduite de Biserică pentru cei adormiți pot fi organizate aici, complexul dispunând de capelă mortuară, bucătărie și sală de mese cu toate dotările necesare.
În cadrul slujbei de astăzi au fost pomeniți toți ctitorii și ostenitorii acestui sfânt lăcaș, în care fiecare dintre noi se poate întâlni cu Dumnezeu, prin rugăciune.
De asemenea, le aducem mulțumire tuturor celor care s-au ostenit pentru ridicarea acestui așezâmânt, asigurându-i pe preoți și pe credincioși de întreaga noastră disponibilitate în sprijinirea Bisericii.
Cu respect și dragoste frățească,
Al dumneavoastră,
Constantin Dumitru – PRIMAR”