Planul roșu instituit de autorități pe DN10. Un microbuz școlar, plin cu copii, implicat în accident.
![](https://gazetabuzoiana.ro/wp-content/uploads/2023/04/IMG-20230425-WA0017-780x470.jpg)
Planul roșu a fost activat la ora 13:36, la kilometrul 27 +800. În urma evaluărilor efectuate de către forțele de intervenție ajunse la fața locului, s-a stabilit că sunt trei victime în autoturismul care a lovit frontal microbuzul.
Copiii din microbuz au coborât și au fost preluați de părinți. Potrivit primelor date furnizate de autorități, îngrijiri medicale au primit doar pasagerii autoturismului.
Microbuzul, în care se aflau elevi de la școala gimnazială Măgura, a fost izbit de o mașină al cărei șofer ar fi pierdut controlul volanului. În urma impactului au rezultat cel puțin două victime: un adult încarcerat și un copil de circa 13 ani, cu un traumatism la picior, ambii aflați în autoturism. „Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat planul roșu de intervenție”, a transmis Vlăduț Pârvu, purtător de cuvânt la ISU Buzău.
microbuzul, în care se aflau elevi de la școala gimnazială Măgura, a fost izbit de o mașină al cărei șofer ar fi pierdut controlul volanului, informează Reporter Buzoian. În urma impactului au rezultat cel puțin două victime: un adult încarcerat și un copil de circa 13 ani, cu un traumatism la picior, ambii aflați în autoturism. „Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat planul roșu de intervenție”, a transmis Vlăduț Pârvu, purtător de cuvânt la ISU Buzău.
Citeşte întreaga ştire: Microbuz școlar, implicat într-un accident în Buzău. A fost activat planul roșu de intervenție.
![](https://gazetabuzoiana.ro/wp-content/uploads/2023/04/IMG-20230425-WA0016.jpg)
![](https://gazetabuzoiana.ro/wp-content/uploads/2023/04/IMG-20230425-WA0017.jpg)
![](https://gazetabuzoiana.ro/wp-content/uploads/2023/04/IMG-20230425-WA0018-576x1024.jpg)
![](https://gazetabuzoiana.ro/wp-content/uploads/2023/04/IMG-20230425-WA0019-576x1024.jpg)