Festivalul Buzău Fest & Zilele Chișinăului la Buzău va debuta cu un eveniment dedicat copiilor

În cea dintâi zi a festivalului Buzău Fest & Zilele Chișinăului, care se organizează la Buzău, în grădina Centrului Muzeal „I.C. Brătianu” va avea loc un spectacol de teatru, iar toți copiii prezenți vor primi dulciuri.
Organizatorul evenimentului, Consiliul Județean Buzău, a anunțat că joi, 1 iunie 2023, la ora 11:00, în grădina publică de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, va avea loc spectacolul de teatru „Cartea Junglei”, iar copiii prezenți vor primi dulciuri.
Seara, la ora 21:00, buzoienii sunt așteptați să se alăture paradei cu torțe a soldaților romani, a gladiatorilor și a războinicilor daci. Distracția se va muta apoi pe stadionul din Sărata Monteoru, unde vor avea loc reconstituiri istorice, ateliere meșteșugărești, concerte și multe alte surprize.
Evenimentul va avea loc în perioada 1 – 4 iunie 2023, activitățile desfășurându-se atât în municipiul Buzău, cât și la Sărata Monteoru.
În cele două zile de eveniment vor cânta: Marcel Ștefăneț și proiectul Ethno Republic; Brio Sonores; Adriana Ochișanu; Fetele din Botoșani; Olguța Berbec și Remus Novac; Viorica Lupu; Raluka și Proiectul Balkanic; Loredana & Banda Agurida.
Consiliul Județean va pune la dispoziție și anul acesta două autobuze etajate, care vor efectua curse gratuite între Buzău și Monteoru, între orele 11.00 – 19.00.
