ADMINISTRAȚIE

CONSILIUL JUDEŢEAN BUZĂU-Dezbatere publică privind proiectul de hotărâre pentru aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Buzău

Astăzi, 07 decembrie 2023, Consiliul Județean Buzău anunță deschiderea procesului de dezbatere publică privind proiectul de hotărâre pentru aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Buzău.

Documentația aferentă proiectului de hotărâre include:

  • Referatul Președintelui Consiliului Județean Buzău de inițiere a proiectului de hotărâre;
  • Raportul Direcției pentru amenajarea teritoriului și urbanism;
  • Textul complet al proiectului de hotărâre;
  • Raportul informării și consultării publicului pentru elaborarea documentației Plan de Amenajare a Teritoriului Județean Buzău;

Documentația poate fi consultată pe pagina de internet a Consiliului Județean Buzău www.cjbuzau.ro, precum și la sediul autorității publice județene, municipiul Buzău, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 48, județul Buzău – Serviciul managementul documentelor și relații publice.

Proiectul de hotărâre se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la registratura Consiliului Județean Buzău.

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus consultării publice se pot depune până la data de 08 ianuarie 2024:

  • ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail a autorității publice județene cjbuzau@cjbuzau.ro ;
  • prin poștă pe adresa: Consiliul Județean Buzău, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 48, municipiul Buzău, județul Buzău;
  • la sediul autorității publice, între orele 800 – 1630– de luni până joi și 800 – 1400– vineri.

Propunerile trimise vor purta mențiunea: „Propuneri privind dezbaterea publică a proiectul de hotărâre pentru aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button