ANUNȚ la terminarea lucrăriloor pentru locuința Maxim Protejată și Centrul de Zi Proiect „ÎMPREUNĂ – suport comunitar pentru persoanele adulte cu dizabilități”

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Buzău, în calitate de beneficiar al finanțării pentru proiectul cu titlul „ÎMPREUNĂ – suport comunitar pentru persoanele adulte cu dizabilități”, depus în cadrul Programului Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor, finanțat prin Granturile Norvegiene 2014-2021 și derulat în parteneriat cu Fundația “Crucea Alb-Galbenă” Buzău, anunţă că în data de 05.12.2023 a fost realizată recepția la terminarea lucrărilor, pentru locuința maxim protejată și pentru centrul de zi, inființate prin proiect, astfel încat, după obținerea licențelor și a avizelor de funcționare, D.G.A.S.P.C. Buzau este pregătită pentru începerea furnizării serviciilor sociale.
Lucrarile au fost executate in perioada iulie 2022 – octombrie 2023, valoarea totala (constructie si reabilitare) a fost de 1.797.807,52 lei fara TVA, fiind suportata integral din Granturile Norvegiene 2014-2021.
Valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 968.211,09 euro, rata grantului fiind de 100%.
Proiectul, prin obiectivele, activitățile și rezultatele sale, se încadrează în obiectivul general al apelului „Dezvoltare locală”, scopul proiectului fiind creșterea accesului persoanelor adulte cu dizabilități la servicii integrate, furnizate în acord cu nevoile individuale, într-o zonă în care aceste servicii sunt inexistente în prezent (aria de implementare a proiectului este formată din 4 UAT-uri din județul Buzău: Stîlpu, Merei, Pietroasele, Ulmeni).
Rezultatele pe termen mediu și lung privesc atat dezvoltarea de noi servicii sociala, cat si creșterea capacității comunității, familiei si a specialiștilor a de a răspunde nevoilor individuale ale persoanelor cu dizabilități și de a preveni instituționalizarea lor.
Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor.
Pentru informaţii oficiale despre Granturile Norvegiene, accesaţi www.eeagrants.ro si www.frds.ro
“Lucrând împreună pentru o Europă incluzivă”
Programul “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”
finanțat prin Granturile Norvegiene 2014-2021