Asociația ALMA organizează la Buzău campania de informare medicală și screening “ALEGE SĂ PREVII CANCERUL DE PIELE!”
Campania este susținută de Somaco Grup Prefabricate și are loc pe 7 aprilie 2024, ora 10,30, la Centrul Iazul Morilor din strada Frăsinet. Potrivit organizatorilor, participarea este liberă !
Unul din fiecare trei cancere diagnosticate în lume este cancerul de piele, iar incidența a
crescut dramatic în ultimii ani, la fel și mortalitatea cauzată de acest tip de cancer.
La nivel global, la fiecare 10 minute se înregistrează un deces cauzat de cancerul de piele.
În ceea ce privește adolescenții și tinerii, melanomul este al treilea cel mai comun tip de
cancer în rândul femeilor cu vârstă cuprinsă între 20 și 39 de ani, în timp ce în rândul
bărbaților este al doilea cel mai comun tip de cancer.
Campania se va desfășura în două etape:
- Etapa de infomare și conștientizare prin prezentarea tuturor aspectelor teoretice legate de
cancerul de piele: factori de risc, măsuri de protecție, diagnostic, tratament. - Etapa de testare cu dermatoscopul
Participarea la etapa a doua este condiționată de participarea la prima etapă.
În vederea participării este necesară înscrierea prin apel telefonic sau sms la numărul:
0732 908 078
„Unul din motivele pentru care rata supraviețuirii în cazul afecțiunilor oncologice este extrem
de scăzută în România, comparativ cu alte state din lume, îl reprezintă prezentarea tardivă la
medic, în stadii avansate, când din punct de vedere medical nu se mai poate recupera
sănătatea. Prin campaniile de informare, conștientizare și screening al diferitelor afecțiuni
grave, pe care le derulăm prin Asociația ALMA, ne străduim să le formăm oamenilor
deprinderea de a se prezenta periodic la medic si de a conștientiza faptul că prevenția
salvează vieți.„-Alina Botezatu- Președinte Asociația ALMA
Campania va fi susținută de dr. Claudia Hodas – medic specialist dermatovenerologie
„Unul din principalii factori de risc în apariția cancerelor de piele îl reprezintă expunerea la
radiațiile solare, risc care poate fi combătut prin utilizarea fotoprotecției. Dermatoscopia
permite depistarea leziunilor cancerigene în stadii incipiente, fiind o metodă facilă de
screening frecvent folosită în dermatologie. Acestea sunt doar două din informațiile pe care
le voi aduce în cadrul campaniei de informare, conștientizare și screening de la Buzău. Sunt
încântată să fac parte din acest proiect atât de necesar în contextul creșterii alarmante a
incidenței acestei afecțiuni.”- Dr. Claudia Hodas- medic specialist dermatovenerologie
Asociaţia pentru Ajutor,
Luptă, Motivare şi
Asistenţă în afecţiuni
grave
Sponsorul principal al campaniei este Somaco Grup Prefabricate.
„ În calitate de membru de încredere al societății, Somaco Grup Prefabricate își asumă o
responsabilitate socială activă. În prezent, compania derulează un amplu program de
proiecte sociale în beneficiul comunităților unde își desfășoară activitatea. Un pilon
important al politicii noastre de Responsabilitate Socială Corporativă este sănătatea, atât a
angajaților, cât și a membrilor comunităților din care facem parte. Suntem bucuroși să
contribuim la campania de prevenție a melanomului, cel mai grav tip de cancer de piele,
derulată de Asociația ALMA. Încurajez colegii din Buzău, familiile lor și membrii comunității
noastre să participe în număr cât mai mare la acest eveniment gratuit! ”- Gabriel Ristoiu,
Director General Somaco Grup Prefabricate.
Campanie realizată în parteneriat cu Primăria Buzău și Centrul Cultural și Educațional
Alexandru Marghiloman.
Susținător al campaniei: La Roche Posay
Asociația ALMA este un ONG dedicat în egală măsură sprijinirii persoanelor cu afecțiuni
grave (facilitarea gratuită de investigații, terapii de recuperare, intervenții chirurgicale și
tratamente) și prevenţiei secundare a acestor afecțiuni prin campanii de screening şi sesiuni
de informare medicală.
Somaco Grup Prefabricate este unul dintre cei mai mari producători de elemente
prefabricate din beton utilizate în domeniul infrastructurii și construcţiei centrelor
comerciale, logistice sau de producţie din România. Deţine cinci fabrici (Buzău, Roman,
Teiuș, Târgoviște și Timișoara), care asigură o acoperire naţională a proiectelor de
construcţii. Portofoliul de produse Somaco Grup Prefabricate cuprinde gama de elemente
prefabricate din beton pentru structuri la cheie, infrastructură electrică şi rutieră, pentru
sisteme de canalizare din beton. Compania are aproximativ 800 de angajați, dintre care 200
în Buzău.
Începând cu 1 noiembrie 2019, Somaco Grup Prefabricate face parte din Grupul de companii
Holcim România.
Alina Botezatu
Telefon +4074 1274 834
E-mail abotezatu@asociatia-alma.ro
www. asociatia-alma.ro