Fără categorieSĂNĂTATE

Consiliul Județean promovează cererea de finanţare pentru consolidarea la seisme a Spitalului Judeţean

La şedinţa din 29 iulie, consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate un  proiect de hotărâre, avansat de preşedintele Petre Emanoil Neagu, prin care va fi promovată cererea de finanțare prin Programul Regional Sud – Est 2021-2027, pentru componenta de consolidare, aceasta fiind cea de-a doua etapă ce trebuie traversată de administraţia judeţeană pentru atragerea unei finanţări europene în cadrul proiectului „Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirilor corp C1 și C14 – Spitalul Județean de Urgență Buzău”.

La începutul anului, în luna februarie, Consiliul Judeţean a adoptat o altă hotărâre,  prin care a fost aprobată documentaţia tehnico economică – faza D.A.L.I şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirilor corp C1 și C14 – Spitalul Județean de Urgență Buzău”.

În referatul prezentat consilierilor judeţeni la comisiile de specialitate, preşedintele Neagu arăta că pentru componenta de eficientizare energetică, a fost promovată cererea de finanțare prin Programul Regional Sud – Est 2021-2027, Obiectiv de Politică 2, Prioritatea 2, Obiectiv specific 2.1, Acţiunea 2.1, Operaţiunea B – Sprijinirea eficienţei energetice în clădiri publice, cerere care a fost admisă după finalizarea procesului de evaluare tehnică și financiară.

În cadrul proiectului mare se are în vedere o investiţie pentru eficientizarea energetică la palierele principale ale Spitalului de Urgenţe Buzău, denumite C1 şi C14, dar şi atragerea de finanţare pentru susţinerea lucrărilor pentru consolidarea la seisme a celor două componente imobiliare.

Potrivit prevederilor Ghidului Solicitantului pentru apelul de proiecte PRSE 2.2/1/2023, printre documentele obligatorii care se vor depune alături de cererea de finanţare a proiectului la Autoritatea de Management se regăsesc Hotărârea de aprobare a documentaţiei tehnico economice (faza SF/DALI sau PT) şi a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, bugetul proiectului precum şi împuternicirea pentru semnarea anumitor anexe la cererea de finanţare.

Prin proiectul de hotărâre sunt adoptate o serie de măsuri ce constituie condiţii obligatorii pentru acceptarea spre finanţare a proiectului, condiţii care sunt prevăzute de Ghidul solicitantului în etapa de depunere a cererii de finanţare, condiţii specifice de accesare a fondurilor nerambursabile în cadrul Apelului de proiecte PRSE 2.2/1/2023. Aceste măsuri se referă la aprobarea promovării proiectului şi a bugetului său, pentru componenta de consolidare, asumarea de către Consiliul Judeţean a contribuţiei proprii la bugetul proiectului, precum şi desemnarea împuternicitului instituției pentru a semna toate actele necesare şi cererea de finanţare.

Pentru investiţia anunţată, instituţia Consiliului Judeţean îşi va asuma, probabil, cea mai mare cotă de cheltuieli – procent de cofinanţare şi cheltuielile neeligibile, între proiectele implementate pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii pe orizontală a sistemului local de sănătate, fiind vorba despre o rezervă financiară în sumă de 71.734.656,32 lei, din care: Cofinanţare de 2 la sută din totalul cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA) în sumă de 1.174.231,48 lei; Cheltuieli neeligibile (inclusiv TVA) în sumă de 70.560.424,84. Investiţia va fi atrasă prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027 şi, conform documentaţiilor, se urmăreşte asigurarea funcţionării conform cerinţelor şi exigenţelor de calitate, aducerea construcţiei la noile norme privind siguranţa oamenilor şi calitatea în construcţii. Reabilitarea termică a celor două paliere va însemna reducerea consumurilor de energie cu minimum 40 la sută față de consumurile actuale. Consiliul Judeţean, în calitate de beneficiar, estimează că de noile condiţii vor avea parte între 30.0000 și 31.000 de pacienți anual, dar şi cei 1.530 de angajați ai unității sanitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button